10.2 C
Sibiu
miercuri, aprilie 22, 2026

Roger Federer ratează Roland Garros. Se antrenează pentru Wimbledon

Cele mai citite

Tenismanul elvețian Roger Federer nu participă anul acesta turneul de Grand Slam de la Roland Garros, anunță Agerpres.
Federer și-a motivat decizia spunând că toată concentrarea lui merge acum către turneul de la Wimbledon, pe care va încerca să-l câștige pentru a opta oară în cariera sa, în luna iulie.
„Lucrez dur de o lună, însă având în vedere că vreau să joc încă mulți ani în circuit, cred că este preferabil să nu particip la sezonul pe zgură și să mă pregătesc pentru cele pe iarbă și suprafață dură”, a explicat jucătorul din Țara Cantoanelor, în vârstă de 35 ani, pe site-ul său oficial.
Zgura a fost întotdeauna suprafața care l-a dezavantajat pe Federer și jocul său ofensiv, chiar dacă s-a format ca jucător pe astfel de terenuri. Campionul elvețian a avut nevoie de 11 tentative pentru a se impune la Roland Garros, în 2009, an în care și-a adăugat în palmares singurul titlu de Grand Slam care îi lipsea.
Anul acesta, marele favorit al turneului parizian este spaniolul Rafael Nadal, revenit la forma care l-a consacrat. Nadal spune că speră să cucerească al zecelea său titlu la Roland Garros.
Sursa: agerpres.ro

spot_img
Ultimele știri

VIDEO/ULTIMA ORĂ: Declarațiile serii de la președintele Nicușor Dan. „Deci, calm și vom trece prin asta”

Nicușor Dan a prezentat concluziile discuțiilor purtate astăzi la Palatul Cotroceni cu liderii partidelor din coaliția de guvernare, convocate...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect