5.2 C
Sibiu
luni, aprilie 20, 2026

Program special de vizitare pe perioada programului „Şcoala Altfel” la Muzeul Brukenthal

Cele mai citite

Cu ocazia programului naţional „Săptămâna Şcoala Altfel”, Muzeul Naţional Brukenthal vine în întâmpinarea numeroaselor solicitări primite din partea cadrelor didactice, deschizând pentru vizitare expoziţiile sale inclusiv luni, 7 aprilie, urmând ca sediile muzeului să fie închise în zilele de 14 şi 15 aprilie. În plus, pe perioada programului, Muzeul de Istorie Naturală va putea fi vizitat între orele 8:00 şi 18:00, urmând să fie închis în zilele de 14, 15 şi 16 aprilie. Recomandările Muzeului Naţional Brukenthal pentru această ediţie a programului sunt:

– Palatul Brukenthal, Sălile de expoziţii temporare, Expoziţia „Florile pământului”, din cadrul expoziţiei deja cu tradiţie, „Mineralia”, organizată între 9 şi 13 aprilie. În sălile de expoziţii temporare din curtea 2 a muzeului cei mici vor descoperi mii de cristale strălucitoare, pietre rulate colorate, pietre ornamentale, roci, minerale, fosile şi chiar meteoriţi, în expunere liberă. Sub supraveherea specialistilor, pietrele vor prinde viaţa, putând fi văzute de aproape, comparate, studiate şi atinse.
– Palatul Brukenthal, Cabinetul de cartografie, Expoziţia „Bestiarum Bestiarium Brukenthalium”. Pornind de la imagini fermecătoare cu animale, expoziţia invită la o plăcută incursiune în unul din capitolele decisive ale istoriei ştiinţelor naturale şi ale cunoaşterii mediului.

Publicitate

Tarifele pentru elevi, pe locaţii, pot fi consultate online : http://brukenthalmuseum.ro/vizitare/01.htm
Muzeul Naţional Brukenthal a fost vizitat, în cadrul programului Săptămâna Şcoala Altfel din anul 2012 de un număr de 15.500 elevi, iar în anul 2013 de 16.862 elevi.

spot_img
Ultimele știri

Biserica Evanghelică cere interzicerea TOTALĂ a jocurilor de noroc

Într-un context social tot mai tensionat de efectele dependenței și ale dezechilibrelor economice produse de industria jocurilor de noroc,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect