Senatorul social democrat medieșean Viorel Arcaș nu mai este președintele PSD Mediaș. Acesta a fost înlocuit de Mihai Macaveiu, care a fost desemnat președinte interimar al organizației până la organizarea de alegeri. Viorel Arcaș a susținut o conferință de presă alături de Mihai Macaveiu. Arcaș a spus că acum se realizează un schimb de generații care a început încă înainte de alegerile locale din vara anului trecut și a afirmat că din punctul său de vedere, îl vede pe Mihai Macaveiu drept candidat al Partidului Social Democrat pentru funcția de primar la alegerile din 2020. Viorel Arcaș a fost ales președinte PSD Mediaș în anul 2004 și va rămâne în continuare membru al Partidului Social Democrat Mediaș. „Eu mi-am depus demisia fin funcția de președinte al organizației PSD Mediaș la organizația județeană. Așa cum am mai spus-o de câteva ori, este timpul tinerilor și eu mizez pe tineri. Se realizează acum un schimb de generații, deziderat căruia ne-am dedicat de o bună perioadă de timp și care a început să se contureze cu adevărat înantea alegerilor locale din 2016. După demisia mea, Mihai Macaveiu este președintele interimar al Partidului Social Democrat Mediaș până la organizarea alegerilor în cadrul filialei locale. Urmează alegeri în cadrul organizației județene, după care vor fi organizate alegeri și la Mediaș. Biroul Local PSD Mediaș rămâne același, sunt foarte mulți tineri în care eu am mare încredere. De asemenea, am mare încredere și în Mihai Macaveiu, care din punctul meu de vedere poate fi candidatul PSD pentru Primăria Mediaș înanul 2020. Eu voi rămâne în continuare în cadrul partidului, în niciun caz nu voi pleca la alt partid cum fac alții și nici nu voi pleca la București, așa cum s-a mai insinuat. Îi doresc mult succes lui Mihai Macaveiu”, a spus senatorul Viorel Arcaș.
Prezent la conferința de presă, Mihai Macaveiu a spus că este onorat de postul pe care îl ocupă și a adăugat că va lupta în continuare, din postura de consilier local, pentru unele proiecte pentru Mediaș. „Eu îi mulțumesc domnului senator pentru încredere. Dacă nu era dumnealui, nici noi nu eram la această masă. Voi lupta alături de colegii mei pentru Mediaș. Am avut câteva propuneri și în Consiliul Local, însă ele au fost respinse. Nu ne descurajează acest lucru și vom continua să fim alături de medieșeni”, a spus Mihai Macaveiu.