6.3 C
Sibiu
miercuri, aprilie 22, 2026

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale înfiinţează anul acesta Avocatul Copilului

Cele mai citite

Programul de guvernare pentru perioada 2014 – 2020 cuprinde, printre măsurile destinate copiilor şi înfiinţarea instituţiei Avocatul Copilului, până la sfârşitul anului, anunţă Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale.
Avocatul Copilului va acţiona în scopul promovării şi protejării drepturilor copiilor în vârstă de până la 18 ani şi va susţine şi încuraja respectarea şi promovarea drepturilor copiilor în vederea îmbunătăţirii atitudinii publice faţă de copii.
„Dreptul la participare, asigurat prin lege fiecărui copil, îi conferă acestuia posibilitatea de a avea un cuvânt de spus în procesul adoptării tuturor deciziilor care îl privesc. Vocea copiilor trebuie să se facă auzită, iar prin înfiinţarea Avocatului Copilului ne dorim ca drepturile şi interesele copiilor să fie apărate şi promovate în faţa tuturor, fie că vorbim de instituţiile de la nivel central sau local sau orice alţi factori de decizie, ale căror hotărâri au impact asupra vieţii acestora”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, remis joi MEDIAFAX.
Citește mai mult pe mediafax.ro

spot_img
Ultimele știri

Economia circulară în alimentație: cum devin resturile de pește și fructe de mare surse sustenabile de proteine în Europa

Un studiu recent evidențiază o schimbare majoră în percepția consumatorilor europeni asupra produselor obținute din resturi de pește și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect