Europa, bâtrâna Europă definită deseori astfel, s-a uitat mereu cu superioritate la Statele Unite. În Primul Război Mondial când americanii au decis să se alăture Marii Britanii și Franței, europenii au descoperit nu numai capacitatea militară, ci și influența în creștere a marii puteri de peste Oceanul Atlantic. În perioada interbelică America nu s-a retras din afacerile europene. Declinul imperiului britanic era necesar să fie umplut de marea putere în expansiune de dincolo de ocean.
Al Doilea Război Mondial nu a însemnat pentru America doar capacitatea de a construi un portavion în fiecare lună, ci redimensionarea relațiilor internaționale la nivel planetar pentru Washington. Statele Unite au construit la debutul Războiului Rece un imperiu pe bază de invitație utilizând o largă gamă de instrumente de convingere, de la persuasiune, la acțiune militară. Războiul de hegemonie cu Uniunea Sovietică nu a ținut doar de izolarea comunismului, ci de construcție instituțională. Organizația Națiunilor Unite, N.A.T.O. și Sistemul Bretton Woods nu au fost doar sisteme de proiecție a puterii americane, ci și o necesitate de a compensa vidul lăsat de fostele mari puteri europene.
Acordul de la Roma, Comunitatea Cărbunelui și Oțelului, Euroatom – strămoșii contemporanei Uniuni Europene – sunt rezultatul eforturilor americane de stabilizare europeană la același nivel în care s-au implicat în modernizarea statului japonez.
Prăbușirea Uniunii Sovietice, deși e un succes remarcabil al strategiei de democratizare a lumii pe model american, nu a oferit o Zi a Victoriei. Confruntată cu această victorie colosală, America s-a remodelat timp de trei decenii pentru a gestiona supremația politică, ideologică și morală asupra lumii. Astăzi, în timpul celui de-al 45-lea președinte american, eforturile a două secole de Destin Manifest american, arhitectura instituțională mondială se duce dracului.
În momentul în care Federația Rusă a anexat Crimeea, încălcând Acordul de la Helsinki, Tratatul de la Budapesta și cadrul legislativ internațional, discuția a depășit problema agesivității autocratului de la Moscova. Sistemul politic internațional construit pe respect și încredere a sărit în aer. Însă pe de altă parte, toți autocrații se manifestă la fel, forțând și încălcând regulile, restrângând drepturi fundamentale și presărând genocidar moartea. Republica americană, atât de mândră de absența moștenirii violente a monarhiilor beligerante europene, își redefinește pașii enervând aliați și felicitând dictatori. America împrăștie prin Donald Trump nesiguranță și stupoare, molipsind societatea europeană.
Bătrâna Europă descoperă că rolurile s-au inversat și e timpul să ocupe nișele pe care Statele Unite le elimină treptat cu un dispreț exasperant. China vine la Berlin să negocieze. Ochii lumii sunt pe cancelarul german, simbol al valorilor democratice liberale occidentale. America își consumă energiile pe un ton arțăgos și lipsit de pragmatismul său proverbial. Între americani și europeni a intervenit un schimb de roluri brust și complet neașteptat. Poate fi o șansă pentru viitorul Uniunii Europene.
