Elevii din județ s-au întrecut la șah

Cele mai citite

Sala de sport a Liceului Teoretic „Axente Sever” Mediaș a găzduit, vineri, etapa județeană a Campionatului Național Școlar de Șah „Elisabeta Polihroniade”. Au fost prezenți zeci de practicanți ai „sportului minții” de la școlile gimnaziale și liceele din județul Sibiu. Din cele 14 echipe prezente, un număr de 3 echipe, reprezentând echipele campioane ale școlilor gimnaziale din mediul urban și rural, respectiv echipa campioană a liceelor din județ, vor pleca spre Olănești, unde este programată faza națională a competiției. Campionatului Național Școlar de Șah „Elisabeta Polihroniade” este organizat de către Ministerul Educației Naționale, Asociația Clubul Sportiv „Elisabeta Polihroniade” și Federația Română de Șah. ”Anul acesta suntem la a 4-a ediție și pot să vă spun că sunt prezenți șahiști din tot județul, elevi ai școlilor gimnaziale și liceelor din județul Sibiu. La faza județeană avem un număr de 14 echipe, iar campioanele vor pleca la Olănești, la faza finală, unde sperăm să avem rezultate bune, ca și în ceilalți ani în care am participat. Vor pleca echipele campioane ale orașelor, comunelor și echipa campioană pe licee. Mediașul va beneficia de un bonus, urmând să plece 9 echipe”, a spus Emil Deliman, co-organizatorul competiției.

spot_img
Ultimele știri

Averea lui Nicușor Dan, făcută PUBLICĂ. De la un Citroen din 1986 la donații de milioane de lei

Președintele României, Nicușor Dan, și-a publicat marți, 30 iunie 2026, declarația de avere. Documentul, care însumează 33 de pagini,...

Știri pe același subiect