15.2 C
Sibiu
marți, aprilie 30, 2024

Polițiștii locali medieșeni vor desfășura acțiuni în perioada campaniei electorale, pentru alegerile europarlamentare

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Odată cu începerea campaniei electorale privind alegerile pentru Parlamentul European din acest an, lucrătorii Poliţiei Locale Mediaş vor desfăşura o serie de acţiuni specifice atât pentru prevenirea cât şi pentru constatarea faptelor de natură contravenţională sau infracţională, pe raza de competenţă. Se vor avea în vedere aspectele privind repectarea locurilor speciale pentru afişajul electoral dar şi integritatea panourilor şi a afişelor electorale.

Publicitate

Nerespectarea prevederilor legale în vigoare, cu privire la afişajul electoral şi la integritatea panourilor electorale, se sancţionează conf. H.C.L.Medias nr.166/2009 referitoare la: „Normele şi regimul contravenţiilor privind gospodărirea, păstrarea ordinii şi liniştii publice, comerţul, protecţia, conservarea şi dezvoltarea zonelor verzi şi creşterea animalelor în municipiul Mediaş”, după cu urmează:

Publicitate

• art.5.alin.1.pct.6.-Lipirea, scrierea sau expunerea de afişe sau anunţuri în alte locuri decât pe panourile speciale de afişaj, afişarea lor de către alte persoane decât cele autorizate de către Primăria Mediaş, precum şi ruperea afişelor sau a anunţurilor postate pe aceste panouri, se sancţionează cu amendă de la 800-1.000 lei;

• art.5.alin.1.pct.7.-Degradarea sau deteriorarea oricaror dotari, mobilier urban şi orice alte asemenea, ale domeniului public si privat al municipiului (băncile, aparatele de joacă, gardurile de protecţie, stâlpi, coşurile pentru hârtii, indicatoarele, panourile de afişaj, cabinele telefonice, etc), cu amenda de la 1.000-1.500 lei;

Campania electorală se desfășoară până în data de 25 mai 2014, ora 07:00.
 

 

 

 

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Spectacole din cadrul FITS 30, premierele lunii mai pe Scena Digitală

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu vă oferă în...

Locuri de muncă

spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect