Partidul Miscarea Populara, organizația Sibiu, a sesizat astăzi Poliția Locală Sibiu privind distrugerea afișelor partidului în mod repetat la spațiul de afișaj electoral oficial din cartierul Gușterița. ,,De 5 zile, oamenii noștri postează afișe în Gușterița pe panourile oficiale si cineva noaptea le rupe. Zilnic. Curios că și afișele altor partide sunt rupte, doar ale PD-L-ului nu. Am depus la Politia Locala Sibiu o sesizare in speranta reglementarii situatiei.
Probleme similare, dar nu cu aceeasi frecventa, sunt si la afisajele electorale din zona Liceului Energetic si strada Luptei. Noi pledam pentru o campanie electorala cu bun simt si respect al legii”, a declarat Calin Blaga, presedintele organizatiei municipale Sibiu, Partidul Miscarea Populara.
Potrivit Poliției Locale, patrulele monitorizează zilnic toate cele 20 de zone aprobate pentru afișaj electoral, aceasta fiind singura plângere înregistrată până în prezent din partea candidatilor pentru Parlamentul European.
„Poliţia Locală Sibiu a primit sesizarea din partea PMP şi a început verificările pentru a identifica persoana care a săvârşit fapta. Agenţii Poliţiei Locale Sibiu vor continua să monitorizeze panotajul electoral pentru a evita astfel de incidente”, a declarat Mirela Gligore, purtător de cuvânt Primăria Sibiu.




