17.4 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Salvaţi Copiii a donat un incubator performant pentru Maternitatea Sibiu

Cele mai citite

Organizaţia „Salvaţi Copiii” a donat joi, 8 mai, Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu un incubator performant pentru nou-născuți în valoare totală de 15.500 de euro. Acţiunea face parte din seria unor dotări de peste 50.000 de euro, inițiate de Salvaţi Copiii în următoarea săptămână, în care sunt incluse patru maternităţi din centrul țării (Brașov, Cluj, Sibiu și Târgu Mureș).

 

Publicitate

În Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Sibiu au avut loc în anul 2013 2.630 de naşteri, dintre care aproape o cincime au fost premature. Mai mult, 273 de bebeluşi au avut nevoie de îngrijire specială în secţia de terapie intensivă neonatală. „Pentru părinţii prematurilor, bucuria nașterii este umbrită de la început de îngrijorări şi temeri. Dar cel mai dificil le este acestor mici făpturi, copiilor născuți prea devreme, pentru care căldura, liniştea, confortul şi pacea corpului matern dispare. Din fericire, incubatorul contribuie în mod esenţial la supravieţuirea acestor copii, este „casa” în care aceştia petrec uneori săptămâni sau luni de zile până când reuşesc să depăşească toate momentele dificile ale unei vieţi începute timpuriu”, explică importanța noului echipament Livia Ognean, medic primar neonatolog în cadrul Spitalului Judeţean Sibiu.

România se menţine și anul acesta pe primul loc în clasamentul nefericit al mortalității infantile la nivelul întregii Uniuni Europene, cu o rată de 9 la 1.000 de nou născuţi vii, faţă de media europeană de 4,1 la mie. Conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică aferente anului 2012, în Sibiu, rata mortalităţii infantile este de 7,4 la mie. Chiar dacă cifra este mai mică decât cea existentă la nivel național, este semnificativă, cu atât mai mult cu cât, potrivit estimărilor Salvați Copiii, o treime din aceste decese ar putea fi prevenite prin dezvoltarea de programe de suport pentru mame şi copii şi prin echiparea maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi cu echipamente medicale performante.

 „Într-o lume ideală, Salvați Copiii ar reuși să modernizeze toate maternitățile din țară. Pentru ca acest deziderat să ni se împlinească, însă, este nevoie de eforturi constante nu numai din partea noastră, ci și a celor care ne pot ajuta în acest demers, fie că este vorba de contribuabili, care pot redirecționa către organizația noastră cei 2% din impozitul anual pe venit, fie de companii. În ultimul an, cu ajutorul Dorna, am reușit să dublăm numărul echipamentelor donate, iar prin acțiunile programate pentru acest an, sperăm să contribuim la salvarea a peste 5.000 de vieți”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii.

„SCJU Sibiu mulţumeşte organizaţiei Salvaţi Copiii pentru această donaţie, precum şi tuturor celor care au făcut sau vor mai face astfel de gesturi, care completează eforturile pe care le depunem pentru dezvoltarea serviciilor medicale din cadrul instituţiei noastre. Peste tot în lume donaţiile reprezintă un important punct de sprijin pentru activitatea medicală iar această  importanţă creşte atunci când beneficiarii sunt nou-născuţii şi copiii în general, întrucât cu toţii ne luptăm pentru un viitor cât mai bun pentru aceştia” a declarat managerul SCJU Sibiu, Dr. Vasile Spinean

Salvaţi Copiii continuă şi astăzi apelul către publicul larg de a redirecţiona cei 2% din impozitul pe venit către dotarea cu echipamente a maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi din România. 

Acțiunea de la Sibiu face parte din seria dotărilor asumate de Salvaţi Copiii pentru modernizarea a 28 de maternități și secții de nou-născuți din țară. Datorită generozității contribuabililor prin campania 2%, dar şi a companiilor, 2.074.000 de lei vor fi investiţi în acest an în dotarea secțiilor de nou-născuți din: Piteşti, Bacău, Brașov, București (3 maternități), Reșița, Caransebeș, Constanța, Craiova, Segarcea, Hunedoara, Iași, Hârlău, Târgu-Mureș, Roman, Piatra-Neamț, Petroșani, Ploiești, Sibiu, Botoșani, Vatra-Dornei, Arad, Timișoara (2 secții de nou-născuți), Vaslui, Focșani, Cluj-Napoca.   

Cei care doresc să redirecţioneze 2% din impozitul pe venit către maternităţi, secţii de nou-născuţi şi suport parental, prin Organizaţia Salvaţi Copiii, au termen limită până la data de 25 mai. 

Formularele precompletate cu datele de identificare ale organizaţiei pot fi descărcate de pe site-ul oficial http://www.salvaticopiii.ro/?id2=00040006. Acestea trebuie completate cu datele personale, semnate şi depuse personal la administraţiile financiare sau trimise prin poştă cu confirmare de primire. Suma nu trebuie menţionată în formular, urmând să fie completată de administraţia financiară.

 Despre Organizaţia Salvaţi Copiii

Salvaţi Copiii România este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care militează activ pentru drepturile şi protecţia copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. 

Programele organizaţiei sunt adresate tuturor copiilor, cu o atenţie deosebită către cei aflaţi în situaţii dificile – copiii din comunităţile dezavantajate, copiii victime ale violenţei, exploatării prin muncă, traficului sau neglijării, copiii refugiaţi etc. În cei 24 de ani de activitate, peste 1.007.000 copii au fost implicaţi în campaniile şi programele desfăşurate de organizaţie. 

Salvaţi Copiii România este membru al Save the Children International, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări.

 

spot_img
Ultimele știri

Dezastru la Satu Mare! CSC Șelimbăr a suferit cea mai mare înfrângere din acest sezon de L2

Fotbaliștii antrenați de Eugen Beza au făcut cel mai slab meci al sezonului tocmai când aveau cea mai mare...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect