12.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Mihai Macaveiu: S-au cheltuit 1,3 milioane de euro pe drumuri. Cine a semnat recepția?

Publicitate

Cele mai citite

Starea drumurilor din oraș a fost una dintre temele conferinței de presă susținută de președintele interimar al PSD Mediaș, consilierul local Mihai Macaveiu. Acesta a spus că a adresat o interpelare reprezentanților municipalității locale la sfârșitul ultimei ședințe de Consiliul Local prin care solicita să i se răspundă cine a semnat procesul verbal la recepția lucrării, având în vedere că atît pe Șoseaua Sibiului, cât și pe strada Aurel Vlaicu au apărut deja probleme cu asfaltul turnat toamna trecută. De asemenea, Macaveiu a spus că nu este normal să se plătească 1,3 milioane de euro pentru o lucrare care nu a adus îmbunătățiri semnificative stării celor două șosele, comparativ cu anul trecut. În același timp, președintele social democraților medieșeni a solicitat Primăriei să explice care este stadiul licitației privind atribuirea lucrărilor de întreținere a drumurilor din oraș, după ce municipalitatea a reziliat contractul cu fostul operator, Gospodăria Comunală. Macaveiu a încheiat afirmând că este aproape sigur că vor mai trece o vreme până în momentul în care va fi desemnat un nou operator care să se ocupe de întreținerea drumurilor din Mediaș. „Una dintre interpelări s-a referit la execuția lucrărilor de asfaltare pe străzile Sibiului și pe Aurel Vlaicu. Am întrebat cine este responsabil de execuția acestor lucrări pentru că eu aș dori să știu cine a semnat procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor. Toți medieșenii știu cum arată drumul la ora actuală. Arată puțin mai bine față de acum un an, dar nu cred că asta a fost ideea de a cheltui 1,3 milioane de euro ca să avem un drum puțin mai bun. Am mai cerut Primăriei să îmi răspundă în scris care este stadiul atribuirii lucrărilor de întreținere a drumurilor din Mediaș, contract pe care îl avea Gospodăria Comunală cu Primăria. Odată cu rezilierea contractului nu mai avem un operator care să se ocupe de întreținerea drumurilor din localitate. Din câte mi s-a spus, este pornită licitația, dar încă nu este atribuită unei societăți. Eu sper să nu dureze mai mult de o lună, cu toate că eu sunt convins că ne vom întâlni peste câteva luni și vom fi în aceeași situație în care suntem astăzi, de a nu avea un oprator care să se ocupe de întreținerea drumurilor. Problema asta am ridicat-o și în momentul rezilierii contractului cu Gospodăria, a spus că vom rămâne descoperiți și așa suntem acum”, a spus Mihai Macaveiu.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Un polițist sibian a ajuns cu mașina pe un teren agricol. Agentul a fost transportat la spital

Un agent de poliţie din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Agnita a ieșit cu mașina de pe șosea și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya