6.3 C
Sibiu
miercuri, aprilie 22, 2026

Persoanele juridice pot solicita cazierul de la orice ghişeu

Cele mai citite

Începând de astăzi, 15 mai, persoanele juridice pot depune cererea pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar la orice unitate de poliţie care deţine ghişeu pentru eliberarea acestui document. Persoanele juridice care nu figurează în evidenta cazierului judiciar obţin certificatul de cazier judiciar „pe loc”. Excepţie fac persoanele juridice cunoscute în evidenţa  cazierului judiciar, pentru care eliberarea certificatului de cazier judiciar se va face în 3 zile lucrătoare de la data solicitării.

În judeţul Sibiu sunt operaţionale, în acest moment, 6 ghişee pentru eliberarea cazierului judiciar (în municipiile Sibiu şi Mediaş, oraşele Avrig, Agnita, Sălişte şi Tălmaciu), iar începând cu data de 19 mai, va fi operaţionalizat şi cel din cadrul Poliţiei Oraşului Cisnădie.

Publicitate

La depunerea cererii, la unitatea competentă conform legii (Legea nr. 290/2004 republicată), reprezentantul legal al persoanei juridice care solicită eliberarea certificatului de cazier judiciar, va anexa următoarele documente:

-cerere (Anexa 35 din HG 345/2010);
-dovada că deponentul este reprezentantul legal al persoanei juridice solicitante (Anexa 38 din HG 345/2010);
-copie de pe actul de identitate al reprezentantului legal;
-copie certificat constatator pentru firmele înscrise la ONRC( copie act din care rezultă calitatea de persoană juridică, ex. ordonanţă de înfiinţare, act constitutiv în cazul asociaţiilor, primăriilor, şcolilor)
-chitanţa de achitare a taxei în cuantum de 10 lei;
-timbru fiscal în valoare de 2 lei.

 

 

 

spot_img
Ultimele știri

MOARTE la bord: aterizare de urgență la București pentru un nume greu din Rusia

Un zbor de rutină s-a transformat într-o cursă contracronometru, după ce un avion al companiei Pegasus, care venea din...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect