La primul atelier de lectură și dezbatere organizat în cadrul Concursului național de lectură Bătălia Cărților au participat 12 elevi cu vârsta cuprinsă între 10 și 18 ani. Ei au învățat să realizeze un afiș pentru a promova cartea care le-a stârnit interesul, sa aducă cinci argumente pentru a-i determina și pe alți tineri să citească cărțile propuse în acest concurs. Totodată, au învățat să organizeze o lansare de carte și să răspundă primelor întrebări adresate de către reprezentanții presei. Cei 12 tineri au citit până acum în cadrul acestui concurs între 5 și 7 cărți de pe lista de lectură realizată de către bibliotecari, profesori, editori și oameni de cultură, la nivel național.
Concursul Naţional de Lectură „Bătălia Cărților”, aflat la a patra ediție la nivel național, are ca scop stimularea lecturii în rândul copiilor, adolescenţilor și adulților și se va derula în perioada martie – septembrie 2017, sub egida Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, fiind organizat în mai multe biblioteci publice din ţară. Prin acest concurs sunt popularizate cărţile destinate cititorilor interesați începând cu vârsta de 11 ani, punându-se accent pe însuşirea de către participanţi a competenţelor de lectură: înţelegerea textelor literare, capacitatea de a le reflecta, de a formula opinii, argumente şi interpretări proprii asupra acestora. La acest concurs s-au înscris 50 de copii cu vârsta cuprinsă între 11-13 ani, 20 de adolescenţi cu vârsta cuprinse între 14-18 ani, dar și 10 adulți, respectiv seniori care dețin Fișă Electronică la Bibliotecă.
Pentru a ajunge în faza finală, participanţii trebuie să lectureze până la sfârşitul lunii septembrie cele 10 cărţi, în limba română, din listele recomandate şi să predea fişele de lectură completate, odată cu predarea cărţii lecturate. Fişele de lectură vor fi evaluate de către o Comisie din care vor face parte profesori, bibliotecari, scriitori şi elevi câştigători ai Olimpiadelor de limba și literatura română.
Etapa finală organizată la Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth” va avea loc în luna septembrie şi va cuprinde dezbaterea „Convinge-mă să citesc!’”, în cadrul căreia participanţii vor susţine cartea preferată şi vor răspunde la întrebări pe marginea cărţilor citite, moment urmat de jurizarea şi festivitatea de premiere. Sub genericul ,,Lectura vă face învingători” vor fi acordate premii finaliştilor concursului. Se vor acorda, de asemenea premii pentru „Cea mai bună fişă de lectură”, pentru „Cea mai bună pledoarie pentru cartea preferată”, pentru „Cititorul anului” şi pentru „Cartea anului”. Finaliștii concursului vor putea participa la faza județeană, respectiv la cea națională a Concursului Naţional de Lectură „Bătălia Cărților”. Parteneri ai acestui eveniment sunt Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi a Bibliotecilor Publice din România, Biblioteca Județeană „Octavian Goga” din Cluj Napoca, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu şi instituțiile de învățământ din Mediaș.




