2.4 C
Sibiu
miercuri, mai 14, 2025

Față-n față cu istoria tenisului de masă! O româncă poate ajunge cel mai mare sportiv din toate timpurile, la juniori

Cele mai citite

AdinaCampionatul European de Tenis de Masă pentru cadeți și juniori are ca vedetă principală pe Adina Diaconu, cea mai galonată sportivă din istoria acestei discipline la feminin, junioare. Românca poate scrie istorie în competiție și să devină cel mai mare jucător din toate timpurile, doar bielorusul Vladimir Samsonov având cu un titlu mai mult, 13. Adina va participa la patru probe și poate să-l egaleze pe ”marele” Samsonov, sau chiar să-l întreacă. Ea va concura în proba individuală, la dublu, dublu mixt și echipe. În ultimii patru ani, Adina a cucerit de fiecare dată titlul european în proba individuală, iar în 2016 a luat aurul și la echipe. Primul Campionat European de juniori a avut loc în anul 1976. Dacă va repeta prestația din 2016, slătineanca antrenată de Petre Arnăutu îi va întrece pe toți jucătorii care au participat la acest eveniment, în toți cei 40 de ani dinainte.
Campionatul European are loc în perioada 14-23 iulie. Concursul se desfășoară la Guimaraes, în Portugalia. Evenimentul poate fi urmărit live pe www.ettu.org.
andreea-dragomanadina-diaconu11 http://www.telegrafonline.ro andreea-dragomanadina-diaconu4

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Cutremur extrem de puternic în Grecia

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,1 a lovit Grecia miercuri dimineaţă, epicentrul fiind situat în mare, la 15...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect