Prim-vicepreşedintele PNL, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a votat în jurul orei 12.30, la secţia de votare nr 69 din municipiul Sibiu, amenajată în Şcoala Generală nr. 4, de pe strada Spartacus. Acesta a declarat că a votat pentru echipa care îl reprezintă cel mai bine ca cetăţean european, la un nivel foarte bun.
„Am votat pentru o Românie europeană şi, dacă m-aţi întreba cu cine am votat, cred că este self-evident: cu cea mai bună, cea mai competentă echipă. Sper să câştige o echipă care mă reprezintă pe mine, ca şi cetăţean european, la un nivel foarte bun”, a declarat Klaus Iohannis.
Întrebat dacă îl surprinde prezenţa mică la vot în judeţul Sibiu, la ora 10,00, Klaus Iohannis a răspuns că nu este mică şi nu este nici surprins.
„Prezenţa mică nu mă surprinde şi nu-i chiar aşa mică. Din ce-am discutat, cel puţin aici la secţia mea de votare, prezenţa este destul de bună”, a completat Klaus Iohannis îndemnându-i pe sibieni să îşi exercite dreptul constituţional câştigat greu.
„Alegerile sunt foarte importante, alegerile sunt întotdeauna foarte importante. Sunt esenţa democraţiei. Astăzi, ca şi altă dată, oamenii să meargă la vot, fiindcă acesta este modul în care alegătorul participă la democraţie şi este un drept pe care ni l-am câştigat greu şi ar fi păcat să renunţăm de bună voie la el. Eu îi îndemn pe sibieni să meargă la vot”, a mai spus Iohannis, declarându-se optimist în ceea ce priveşte rezulatele finale.
Klaus Iohannis a venit la vot însoţit de soţia sa, Carmen Iohannis, care şi-a pierdut ochelarii de soare chiar la intrare, iar cei doi s-au întors din drum pentru a-i recupera. Întrebat dacă, potrivit superstiţiilor, vede întoarcerea din drum ca pe un semn rău în privinţa rezultatului alegerilor, Iohannis a răspun că nu. “Este un semn bun pentru că am recuperat ochelarii” , a argumentat Iohannis optimismul lui.




