1.3 C
Sibiu
luni, februarie 2, 2026

Proiecte de milioane de euro la Axente Sever

Cele mai citite

Unul dintre proiectele Primăriei Axente Sever se apropie tot mai mult de finalizare. Este vorba despre amenajarea unei capele în Axente Sever, investiție care a început anul trecut, iar acum este aproape gata. Viitoarea capelă a fost ridicată pe un teren situat în apropierea cimitirului din localitate, lucrarea urmând să fie finalizată în toamna acestui an. Până în acest moment, capela a fost ridicată și tencuită, urmând ca în perioada imediat următoare să fie realizat și acoperișul. După aceea, responsabilii proiectului vor începe și introducerea utilităților, iar întreaga investiție va fi finalizată până la data de 1 septembrie. „Este un lucru la care am ținut mult, să finalizăm capela în acest an. Suntem pe ultima sută de metri cu această lucrare și eu sunt convins că până l adata de 1 septembrie vom finaliza lucrările”, a spus Marius Grecu, primarul din Axente Sever.
Unul dintre cele mai importante proiecte ale administrației locale din Axente Sever vizează reabilitarea Drumului Comunal dintre Agârbiciu și Șoala și a unei străzi din satul aparținător Agârbiciu. Astfel, a fost depus proiectul în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală prin care se dorește reabilitarea drumului în lungime de aproximativ 7 kilometri prin asfaltare, dar și reabilitarea străzii Între Sași din Agârbiciu. Potrivit primarului din Axente Sever, Marius Grecu, în aproximativ două săptămâni primăria urmează să primească un răspuns în privința finanțării, exixtând șanse mari ca proiectul să fie aprobat. Valoarea totală a acestui proiect este de 3,8 milioane de euro.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Focar de pestă porcină în fondul de vânătoare Biertan

Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat la un mistreț vânat în fondul de vânătoare numărul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect