Târgul Naţional de Jucării, deschis în Parcul Tineretului

Cele mai citite

Complexul Naţional Muzeal ASTRA organizează, ca în fiecare an, în preajma Zilei Internaţionale a Copilului, Târgul Naţional de Jucării. Ajuns la cea de-a VII-a ediţie, evenimentul se va desfăşura în acest an în perioada 31 mai- 1 iunie 2014, în Parcul Tineretului din Sibiu între orele 10:00-18:00. 

 

Publicitate

La evenimentul organizat de muzeografii Ioana Luca şi Simona Ghiorghieş participă 70 de meşteri populari, creatori de jucării ecologice, păpuşi, miniaturi, obiecte din ceramică şi din lemn, destinate copiilor, pictură naivă. De asemenea vor fi puse în vânzare cărţi sau obiecte de vestimentaţie pentru cei mici. Aceştia vor putea să se delecteze cu savuroasele mere coapte în aluat, sucuri naturale şi turtă dulce. Târgul va fi deschis sâmbătă, 31 mai, de un concert al corurilor reunite ale şcolilor Gimnaziale „Regele Ferdinand” şi „Radu Selejan”, coordonator profesor Paul Miereanu. Atât sâmbătă, 31 mai, cât şi duminică, 1 iunie, copiii sunt aşteptaţi să participe la ateliere de modelaj în lut, confecţionat păpuşi din aţă şi morişti din hârtie, cusături pe pânză. Centrul  „Helen Doron English” va organiza, în 31 mai, diferite jocuri pentru copii, ateliere de realizat mărgele din lemn, jucării din pâslă, măşti din diferite materiale, pictură pe faţă. 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

FOTO – Proiect de aproape 25 de milioane de lei la Mediaș! Malurile Târnavei Mari se transformă radical

Unul dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare urbană pregătite în ultimii ani la Mediaș a ajuns într-o etapă...

Știri pe același subiect