Piaţa de investiţii în imobiliare a avut o evoluţie spectaculoasă în prima jumătate a acestui an, valoarea totală a tranzacţiilor depăşind 400 milioane euro, conform unui studiu realizat de Colliers International. În primele şase luni au fost încheiate tranzacţii mari în sectoarele de industrial şi retail, cele mai importante fiind vânzarea depozitului Dacia Piteşti către Globalworth, pentru un total de 42,5 milioane de euro, respectiv tranzacţia dintre Iulius Group şi Atterbury Group.
„Valoarea medie a tranzacţiilor a crescut semnificativ în comparaţie cu anul trecut şi estimăm că 2017 va fi în continuare un an foarte bun pentru piaţa de investiţii. Volumul ridicat de tranzacţii demonstrează că piaţa devine mai lichidă, iar investitorii sunt interesaţi de diversificarea portofoliului. De asemenea, observăm o tendinţă a investitorilor internaţionali de a crea parteneriate cu dezvoltatori locali. Acest dinamism va duce la un volum total al investiţiilor de un miliard de euro în acest an, marcând cel mai bun an pentru această piaţă din perioada post-criză”, susţine Mihai Pătrulescu, head of Strategic Analysis în cadrul Colliers International.
Pe piaţa de spaţii industriale din zona Capitalei au fost livraţi aproximativ 150.000 mp, cu precădere în zonele de vest şi de nord şi în apropiere de autostrada A1.
Citește mai mult pe jurnalul.ro