A doua zi de Rusalii, luni, 9 iunie, este zi nelucrătoare conform Codului Munci. Aşadar Serviciile Primăriei Sibiu nu vor lucra în această zi, cu excepţia Grădinii Zoologice, care va fi deschisă după programul normal şi a Poliţiei Locale Sibiu, prin prisma specificului activităţii lor.
Şi Ambulatoriul de Specialitate (Policlina) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu va fi închisă luni, iar programul normal va fi reluat de marţi, 10 iunie. În cadrul secţiilor SCJU Sibiu serviciul de gardă este asigurat în permanenţă. Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Sibiu funcţionează non-stop.
În perioada Rusaliilor, Muzeul Naţional Brukenthal va funcţiona după următorul program: deschis pentru vizitare duminică, 8 iunie 2014, în prima zi de Rusalii şi va fi închis luni 9 iunie şi marţi 10 iunie.
Toate oficiile poştale sunt ÎNCHISE luni, a doua zi de Rusalii.
Compania Naţională Poşta Română informează că, în data de 9 iunie, toate oficiile poştale şi subunităţile poştale subordonate acestora vor fi închise, în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora prima şi a doua zi de Rusalii sunt declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează.
Urmare programului anunţat este posibil ca trimiterile poştale prezentate în zilele de 6 şi 7 iunie să înregistreze timpi mai mari de circulaţie.




