7.9 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Alin și Radu au plecat în Brazilia!

Cele mai citite

Alin Herțoiu, Radu Căpriță și profesorul lor coordonator Ioan Stoia au ajuns în Brazilia la „Milselt Expo Science 2017”, unul dintre cele mai mari evenimente științifice din lume. Toți cei care au răspuns campaniei „Nouă ne pasă”, inițiată de Ziarul Sibiu 100%, au contribuit la succesul lor.
Tinerii ne-au trimis poze din aeroport, iar noi suntem alături de ei până la final.
Mulțumim încă o dată tuturor celor care s-au implicat, iar băieților le dorim să-și atingă scopul și să se întoarcă acasă învingători!
Vă reamintim că Alin Herțoiu și Radu Căprița, doi tineri de liceu, inteligenți și capabili, cu rezultate excepționale în competiții, au fost acceptați la „Milselt Expo Science 2017. Competiția nu face parte din calendarul Ministerului Educației și nu a a fost finanțată de nicio instituție a statului, costurile sale ajung până la 7.000 de euro pentru întreaga echipă a Sibiului. Noi am reacționat! Prin intermediul campaniei „Nouă ne pasă” și datorită tuturor celor care s-au implicat băieții au reușit să plece în Brazilia.
 
Cei care au spus „Nouă ne pasă”
Azets Insight SRL a donat jumătate din banii necesari. Numele firmei este nou, dar compania are o prezență bine definită pe piața serviciilor economice, fiind cunoscută anterior ca Visma Services România. Azets face parte din CogitalGroup, grup axat pe servicii de outsourcing și consultanță. Obiectivul său este să marcheze o prezenţă nouă pe piața serviciilor de consultanţă. Strategia grupului este să creeze un nou mod de consultanţă pentru afaceri, bazat pe inovații excepționale și servicii orientate către client.
Azets Insight este principalul furnizor de servici în contabilitate și salarizare în țările nordice având un portofoliu cu peste 20.000 de clienti.
Compania are peste 530 de angajați în departamentele: Validare, Contabilitate și Payroll. Sediul principal este în Sibiu, cu puncte de lucru în Alba Iulia și Timișoara. S-au implicat în campanie pentru că s-au regăsit în sloganul „Nouă ne pasă”.
Pe lângă Azets Insight au mai fost firme care i-au sprijinit financiar pe Radu și Alin. Este vorba de Unitel, Școala de șoferi ABCSun Copy, Vicor Sib, Sincron Sib și Forza Gaz din Timișoara.
De asemenea, au fost și zeci de persoane fizice care au donat și cărora le mulțumim că le pasă!
Alin si Radu
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Spectacol grandios de Ziua Națională la Sibiu. Nicolae Furdui Iancu, Mariana Anghel, Ionuț Dolănescu și Andra printre invitați

Nicolae Furdui Iancu și Tudor Furdui Iancu, Mariana Anghel sau Andra sunt printre invitații spectacolului de Ziua Națională de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect