-2.1 C
Sibiu
luni, ianuarie 13, 2025

Școala Națională de Gaz Mediaș, premiată de Ministerul Educației

Cele mai citite

Ministerul Educației a premiat miercuri cele mai bune 10 proiecte desfăşurate în acest an, în cadrul săptămânii „Şcoala Altfel”, toate derulate în unitățile de învățământ din țară. În competiţie, au intrat proiecte structurate pe zece domenii educaţionale: cultural, artistic, tehnic, ştiinţific, sportiv, educaţie pentru cetăţenie democratică şi promovarea valorilor umanitare, educaţie pentru sănătate şi stil de viaţă sănătos, educaţie ecologică şi de protecţie a mediului, abilităţi de viaţă, consiliere şi orientare.

În baza punctajului obţinut (70% nota evaluării şi 30% numărul de voturi acumulate), au fost declarate câştigătoare zece proiecte, unul dintre ele aparținând Școlii Naționale de Gaz din municipiul de pe Târnava Mare.

Acesta s-a numit „Arena leilor” (domeniul consiliere şi orientare) și s-a evidenţiat prin potenţialul creativ al elevilor care au înfiinţat un număr de 70 de firme, expunându-şi ideile de afaceri. Spiritul antreprenorial s-a remarcat în atragerea partenerilor, agenţi economici care au premiat cele mai bune 18 iniţiative.

„Au participat elevi din clasa a X-a de la Școala Națională de Gaz, care și-au înființat propriile afaceri, au avut idei de afaceri, binențeles în cadrul orelor de educație antreprenorială la clasă. Noi, în calitate de profesori, i-am îndrumat, iar ceea ce s-a văzut la „Arena Leilor”, sunt cele mai bune 18 firme, înființate din cele 70, care au fost create la noi în școală. De asemenea, leii au fost agenți economici, partenerii ai unității noastre de învățământ, care au premiat elevii, fie cu sume de bani fie cu diverse produse. Fiecare partener a ales ideea de afacere, care i s-a părut mai aproape de activitatea pe care o desfășoară în mod real”, a explicat Viorel Pasc, la finalul proiectului, din data de 10 aprilie 2014.

Aici se află mai multe informații cu privire la desfășurarea proiectului.

 

 

 

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Incendiu de proporții, luni seara. Ard mai multe anexe gospodărești

Pompierii militari ai Detașamentului Mediaș intervin de urgență în localitatea Copșa Mică pentru stingerea unui incendiu izbucnit la mai...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect