7.9 C
Sibiu
duminică, aprilie 19, 2026

Astra Film Festival, inclus pe Agenda Culturală a Sibiului

Cele mai citite

Primăria Municipiului Sibiu a anunțat lista proiectelor selectate spre a primi finanţare nerambursabilă din fonduri publice alocate pentru activităţi culturale nonprofit de interes general, sesiunea de selecţie nr. 2.  Astfel, pe lângă cele 78 de proiecte, cu o valoare totală de 5,9 milioane de lei, aprobate în prima sesiune din luna martie, au mai fost alese încă 6. 

Publicitate

 

Este vorba despre Astra Film Festival 2014 – Festivalul Internațional de film documentar la Sibiu, de Focus Festival și Toamna studențească, organizată de Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. 

Pe listă au mai fost aprobat și proiectul Muzeului Național Brukenthal, intitulat „O istorie prea puţin cunoscută: Spaţiile comerciale din centrul Sibiului istoric sec XVIII -XX”, proiectul Asociației pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (AIOS) – cu titlul „Întâlnire cu presa” și un festival aflat la prima ediție,  Classic Junior Festival,  inițiat de Asociaţia Culturală Play. 

Deocamdată nu au fost făcute publice sumele repartizate pentru fiecare proiect. Acestea vor fi mai întâi supuse la vot în ședința de Consiliu Local de la finele acestei luni. 

spot_img
Ultimele știri

CSU Sibiu s-a calificat în play-off-ul Ligii Naționale!

CSU Sibiu a revenit acolo unde îi este locul! După o luptă infernală susținută în ultimele luni, ”vulturii” au...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect