Un tânăr japonez, câștigătorul concursului Clara Haskil

Cele mai citite

Tânărul japonez Mao Fujita a câștigat prestigiosul Concurs Internațional de Pian Clara Haskil, a cărui finală a avut loc la Vevey (Elveția), au anunțat duminică organizatorii, citați de AFP, arată Agerpres.
Concurentul de doar 18 ani s-a impus în fața altor doi finaliști, Alberto Ferro din Italia și Aristo Sham din Hong Kong. Câștigătorul a primit suma de 25.000 de franci elvețieni (22.000 euro).
Concursul are loc o dată la doi ani începând din 1963 în amintirea marii pianiste de origine română Clara Haskil (1865-1960), care a trăit douăzeci de ani în Vevey. La ediția anterioară, desfășurată în 2015, nu a fost acordat niciun premiu.
Mao Fujita, care a început să învețe să cânte la pian la vârsta de trei ani, a câștigat deja mai multe concursuri internaționale de pian. În 2013, tânărul artist a devenit primul pianist japonez care a obținut premiul întâi la cel de-al 5-lea Concurs Internațional de Pian Rosario Marciano de la Viena.
Sursa: agerpres.ro

spot_img
Ultimele știri

Cine va fi noul PREMIER? Nu este favorit oficial, dar numele lui circulă tot mai intens în negocieri

În timp ce negocierile pentru formarea viitorului Guvern continuă, un nume începe să fie invocat din ce în ce...

Știri pe același subiect