La nivelul judeţului Sibiu funcționează un număr de 314 de unităţi şcolare. Potrivit unui raport ce va fi prezentat, miercuri, în ședința Colegiului Prefectural, toate aceste clădiri posedă autorizaţie sanitară de funcţionare.
Din acestea, 98 unităţi cu personalitate juridică au autorizaţie de securitate la incendiu, 45 de unităţi şcolare cu P.J. neavând această autorizaţie.
Sunt 11 unităţi școlare cu P.J. din municipiul Sibiu, patru unități școlare cu P.J. din municipiul Mediaș, două unități școlare cu P.J. din Rășinari şi câte o unitate şcolară cu P.J. din Agnita, Avrig, Copşa Mică, Sălişte, Tălmaciu, Miercurea Sibiului, Târnava, Ațel, Bazna, Bîrghiș, Brădeni, Dîrlos, Gura Râului, Ighișu Nou, Laslea, Loamneș, Ludoş, Marpod, Mihăileni, Moşna, Orlat, Roşia, Şelimbăr, Șeica Mare, Şura Mică, Tilişca şi Vurpăr.
Au depus documentația și sunt în curs de obținere a acestei autorizații un număr de 26 de unități școlare cu personalitate juridică.
În urma centralizării datelor din teritoriu, în toate unităţile şcolare se desfăşoară lucrări de igienizare (243 clădiri), de reparaţii (174 clădiri), reabilitări (3 clădiri) şi construire de noi clădiri (2 clădiri – Grădinița Nr. 1 Sibiu, structură a Școlii Gimnaziale Nr. 1 Sibiu și Grădinița Bazna, structură a Școlii Gimnaziale Bazna), ultimele lucrări având ca dată estimativă de finalizare ziua de vineri, 08.09.2017.
Pentru perioada de iarnă, la unităţile şcolare unde încălzirea se realizează cu combustibil solid (lemn), necesarul este acoperit în proporţie de aprox. 80%.
„În atenţia M.E.N şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu se află monitorizarea rezolvării canalizării şi alimentărilor cu apă în unităţile de învăţământ, acolo unde nu există sisteme centralizate la nivel de localitate (fose septice sau microstaţii de epurare, respectiv, puţuri forate), dar şi refacerea/înlocuirea instalaţiilor electrice, sanitare şi dotarea cu sisteme centralizate de încălzire (centrale termice). În vederea eficientizării cheltuielilor privind utilităţile se doreşte anveloparea termică a clădirilor prin analiza indicatorilor termici şi finanţarea unor lucrări de izolare termică a construcţiilor şi înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie cu geam termopan pentru eliminarea pierderilor energetice ale clădirilor”, se arată în raport.
Clădirile în care funcţionează unităţile de învăţământ sunt, conform Legii nr. 1 / 2011, proprietatea Consiliilor Locale, acestea având obligaţia alocării sumelor din bugetul local/de stat pentru întreţinerea şi reparaţia lor, precum şi pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu.