10.2 C
Sibiu
luni, aprilie 20, 2026

Proiect de investiții pentru stațiunea Păltiniș

Cele mai citite

Pe lista cu proiectele de hotărâri ce vor fi supuse joi, 26 iunie, votului consilierilor locali se află și un program de investiții pe anul 2014 care prezintă spre aprobare achiziția de servicii de proiectare în vederea elaborării studiului de fezabilitate pentru reabilitarea unui drum vechi, a unor trotuare, a unui zid de sprijin și a iluminatului public în stațiunea Păltiniș. Drumul propus pentru reabilitare leagă drumul județean 106 A de clădirea telescaunului. Porțiunea are aproape 3 kilometri (2899 m) și asigură accesul turiștilor la hotelurile și pensiunile din zonă. Zidul de sprijin despre care se vorbește în proiect este cel situat în zona Pensiunii Casa Turiștilor, cu o lungime de peste 300 de metri.

„Datorită poziției topografice a acestora, drumul și zidul de sprijin au o importanță ridicată în ceea ce privește traficul rutier. Având în vedere că până în prezent zidul de sprijin nu a fost consolidat și starea drumului este nesatisfăcătoare, stratul de asfalt fiind degradat în totalitate, precum și aspectul general foarte rău al trotuarelor, s-a hotărât reabilitarea acestora și asigurarea iluminatului public corespunzător în zonă”, se arată în raportul privind emiterea unei Hotărâri a Consiliului Local. De asemena, raportul arată că investiția care face obiectivul acestui proiect va facilita accesul auto la clădiri, va îmbunătăți geometria drumului, intersecțiile cu drumurile laterale vor fi refăcute, accesul pietonal va fi refăcut, iar turiștii vor avea acces mai bun și mai rapid la telescaun, la hoteluri și la pensiunile din zonă. Valoarea totală a investiției este de peste 9 milioane și jumătate de lei, cu TVA, iar durata de realizare a acesteia este de 18 luni. 

spot_img
Ultimele știri

Manifest pentru patrimoniu: cum a devenit „Cultura contează!?” o mișcare reală. Mesajul puternic lansat de Ciprian Ștefan

Când instituțiile tac, cultura vorbește: începutul unei revoluții la Muzeul ASTRA din Sibiu. Cultura contează? O întrebare care, într-un...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect