11.3 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Franța: 200 de persoane evacuate după descoperirea unei mașini cu cinci butelii de gaz

Cele mai citite

Aproape 200 de locuitori ai unei zone rezidențiale de lux de la periferia orașului Lille (nordul Franței) au fost evacuați sâmbătă seară după descoperirea a cinci butelii cu gaz într-o mașină, a declarat o sursă din cadrul poliției care a respins imediat posibilitatea unui atentat, scrie AFP, citat de Agerpres.
„Sunt șanse foarte mari să fie ceva banal”, a precizat sursa citată.
Alerta a fost dată de un riveran în jurul orelor 22.30 (20.30 GMT). Serviciile de pirotehniști se aflau la fața locului, la Lambersart, la periferia orașului Lille, pentru „o acțiune preventivă”.
La sfârșitul lui august, un concert a fost anulat în ultimul moment la Rotterdam după un avertisment din partea poliției spaniole. Șoferul unei camionete transportând mai multe butelii cu gaz în vecinătatea sălii de spectacole a fost arestat și, ulterior, eliberat.
În iunie, o vastă operațiune de deminare a fost declanșată după descoperirea, în comuna Chasse-sur Rhone, la vreo 30 de kilometri de Lyon (centru-est), a unui vehicul cu mai multe butelii cu butan ascunse sub o prelată. În cele din urmă, s-a stabilit că proprietarul mașinii îl fura pe angajator, o societate de transport de mărfuri, printre care butelii cu gaz.
Sursa: agerpres.ro
 

spot_img
Ultimele știri

Vești bune pentru angajați: 1 Mai aduce o nouă minivacanță perfectă

Minivacanța de 1 Mai 2026 vine ca o nouă gură de aer pentru milioane de români, la scurt timp...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect