FC Hermannstadt și-a aflat adversara din Cupa României!

Cele mai citite

22053322 (1)Echipa sibiană intră în competiție din turul al patrulea al fazei naționale, împreună cu alte 17 formații din liga secundă și ”trupele” care au ajuns aici. Adversarul lui FC Hermannstadt va fi Industria Galda, echipă de Liga a III-a. Partida se va desfășura într-o singură manșă. Jocul va avea loc în 4 octombrie, pe terenul formației din județul Alba. „Aşa cum am spus în mai multe rânduri, tratăm şi această competiţie cu maximă seriozitate. Ne dorim să avansăm cât mai mult în Cupa României. Mergem la Galda numai cu gândul la calificare” a declarat preşedintele clubului sibian, Teodor Birţ.
”În iarnă, eram la Liga a III-a și am avut două amicale cu respectiva echipă. Chiar dacă am câștigat ambele jocuri, Industria Galda este o echipă arțăgoasă, incomodă și bună a Ligii a III-a. Este o echipă care în ultimele sezoane a terminat în față. Va fi un meci greu, dar și în Cupa României avem obiectiv să accedem cât mai sus”, a declarat Eugen Beza, antrenorul secund al echipei.
 

spot_img
Ultimele știri

Vechea canalizare de pe Șoseaua Sibiului din Mediaș intră în istorie. Încep lucrările de dezafectare

Lucrări de noapte pe Șoseaua Sibiului din Mediaș. Vechea rețea de canalizare va fi dezafectată până la sfârșitul lunii.Locuitorii...

Știri pe același subiect