Salvamontiștii și jandarmii montani sunt în alertă după ce un turist a căzut într-o prăpastie pe Vârful Negoiu. S-a întâmplat în zona Custura Sărății, la aproximativ 2.400 de metri altitudine. Mai multe echipe de jandarmi și salvamontiști de la Sibiu, Bâlea și Negoiu au plecat înspre locul accidentului. Din nefericire când salvatorii au ajuns la fața locului, turistul a fost găsit decedat.
Este vorba de un bărbat, deocamdată nu a fost identificat iar salvamontiștii și jandarmii încearcă să îl scoată din prăpastie. Acesta a căzut de la câteva sute de metri distanță. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență spun că un grup de turiști au văzut ce s-a întâmplat iar aceștia au sunat la 112.
UPDATE: Turistul căzut în prăpastie făcea parte dintr-un grup de aproximativ 30 de persoane, mai multe familii cu copii. Acesta este din Brașov și avea 46 de ani. Salvamontiștii și jandarmii sunt în continuare la fața locului și așteaptă un echipaj de poliție pentru a face cercetare la locul accidentului după care trupul neînsuflețit al bărbatului va fi coborât de pe munte.




