Liderul PNL Klaus Iohannis a declarat, luni, că dosarul său în care este acuzat de incompatibilitate, ca urmare a unui raport al ANI, ar putea fi judecat de ÎCCJ într-un an sau doi, potrivit specialiştilor consultaţi de liderul PNL, el menţionând că nu a primit notificare privind primul termen, anunță Mediafax.
„Nu am încă niciun termen la Înalta Curte (ÎCCJ, n.r.). Sunt în faza în care Înalta Curte mi-a solicitat o întâmpinare, iar specialiştii spun că din această fază până la primul termen durează un an sau doi, deci nu mă aştept la un termen foarte curând”, a afirmat liderul PNL.
El a precizat că nu este îngrijorat, câtă vreme Curtea de Apel Alba Iulia i-a dat dreptate în primă instanţă.
„Nu sunt însă nici îngrijorat pentru că speța este foarte clară după părerea mea și după părerea judecătorilor care au judecat în primă instanță chestiunea și ANI nu are niciun fel dreptate. ÎCCJ va avea clar o opinie în această speță”, a spus Iohannis, într-o conferință de presă.
În august 2013, ANI a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă și penală de către Klaus Iohannis, întrucât acesta a semnat, la data de 23 decembrie 2010, un contract de prestări servicii încheiat între Primăria Municipiului Sibiu și SC Tipografia Honterus SRL, societate comercială deținută de Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR).
Klaus Iohannis a deținut funcția de președinte al FDGR în perioada 2002 — 2013.
Obiectul contractului semnat de Klaus Iohannis constituie servicii de informare și publicitate în vederea implementării unui proiect finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Potrivit ANI, Iohannis a aprobat, în perioada ianuarie — iunie 2011, trei facturi fiscale în vederea efectuării plăților către prestator (SC Tipografia Honterus SRL).