12.2 C
Sibiu
joi, noiembrie 13, 2025

ISU Sibiu oferă asistență gratuită pentru proprietarii de unități de cazare ca să își obțină autorizația de securitate la incendiu

Cele mai citite

Inspectoratul pentru Situații de Urgență vine în sprijinul celor care desfășoară activități de turism pentru a-i informa despre prevederile legislative ce impun necesitatea obținerii autorizației de securitate la incendiu.
În conformitate cu prevederile HG 571/2016 (Anexa 1, pct. II și III) este necesară obținerea avizului/autorizației de securitate la incendiu, dacă:
– se desfășoară activități de primire turistică, cu mai mult de 8 camere și/sau 16 locuri, pentru cazare de tipul: hoteluri, hoteluri-apartament, moteluri, hosteluri, minihoteluri, vile turistice, bungalouri, cabane turistice, de vânătoare, de pescuit, sate de vacanță, popasuri turistice, căsuțe tip camping, pensiuni turistice urbane și rurale, inclusiv unitățile de alimentație din incinta acestora;
– se desfășoară activități în spatii publice amenajate la subsolul, demisolul, în podul, ori pe acoperișul tip terasă al clădirilor civile, cu aria desfășurată mai mare sau egală cu100 mp.
Personalul specializat din cadrul ISU Sibiu acordă asistenţă tehnică de specialitate gratuitpersoanele responsabile din cadrul unităților de cazare primind îndrumare asupra aspectelor ce trebuie îndeplinite pentru a intra în legalitate.
De altfel, cei interesați de obținerea avizelor sau autorizațiilor de securitate la incendiu au posibilitatea de a verifica dacă proprietățile se încadrează în categoriile de construcții care se supun acestor procese de avizare – autorizare, accesând paginile web ale IGSU-www.igsu.ro  și  ISU Sibiu –www.isusibiu.ro. În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a lansat un ghid care vine în ajutorul proprietarilor sau beneficiarilor unor construcții/amenajări, prin care sunt oferite informații legate de documentația ce trebuie depusă în vederea emiterii, de către inspectoratele județene pentru situații de urgență, a acestor acte administrative.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

„Symposium Vară de Noiembrie”, trei zile pline ale scriitorilor sibieni

Astăzi, 13 noiembrie, debutează „Symposium Vară de noiembrie”, un eveniment derulat pe parcursul a trei zile, în care scriitori...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect