2.9 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Important! Pe ce străzi se mai lucreză, în Sibiu

Cele mai citite

Anul acesta până în prezent Primăria Sibiu finalizat modernizarea a 44 de străzi. Au mai rămas în lucru 15 străzi. Constructorii au primit aviz pentru lucrări până în 15 decembrie pe șantierele deschise, dar continuarea efectivă a lucrărilor va depinde de condițiile meteo. Reprezentanții Primăriei Sibiu precizează faptul că toate aceste șantiere au termenul de finalizare în 2018.
Au mai rămas în lucru următoarele străzi:
În cartierul Trei Stejari, pe strada Șerbota, pe carosabil a fost turnat asfaltul, iar pe trotuare s-a turnat beton. Strada Piața Cluj din cartierul Terezian este la același stadiu. Ultimul strat asfaltic va fi turnat în primăvara anului viitor.
Până la intrarea în iarnă, strada Drumul Ocnei, situată în zona Marmeladă – Veterani, va fi asfaltată până la podul de la intersecția cu strada Nicolae Ioniță Dăscălescu, iar trotuarele vor fi betonate. Dacă vremea permite, constructorul intenționează să amenajeze și cel de-al doilea tronson, până la intersecția cu strada Calea Șurii Mari.
În zona Tilișca
– pe strada Pictor Ștefan Luchian, carosabilul este la nivel de balast, iar trotuarele sunt parțial betonate; dacă vremea mai permite constructorul intenționează să toarne primul strat asfaltic și pe trotuare și pe carosabil
– pe strada Presaca, carosabilul și trotuarele sunt la nivel de prim strat asfaltic, lucrările urmând să se reia în primăvara anului viitor cu turnarea stratului asfaltic de uzură.
În cartierul Lazaret
– strada Corneliu Diaconovici: carosabilul este în prezent la nivel de piatră spartă, iar trotuarele sunt betonate; săptămâna aceasta constructorul a planificat așternerea primului strat asfaltic pe carosabil și pe trotuare, în funcție de condițiile meteo.
– strada Luceafărului: pe această stradă s-au încheiat lucrările la rețeaua de apă și s-a executat săpătura generală; constructorul lucrează în prezent la instalarea tubulaturii pentru coborârea cablurilor suspendate și așternerea balastului; în cazul în care condițiile meteo permit continuarea lucrărilor, constructorul intenționează să amenajeze trotuarele cu beton, iar carosabilul să îl aducă cel puțin la piatră spartă.
În cartierul Gușterița
– pe strada Pinului s-a încheiat lucrul la rețele și s-a așternut balastul pe carosabil și trotuare. În prezent se lucrează la instalarea bordurilor, iar până la intrarea în sezonul rece constructorul estimează că va așterne primul strat de asfalt pe carosabil și betonul pe trotuare.
– pe strada Mălinului s-a încheiat lucrul la rețele și se lucrează la săpătura generală, urmând să fie așternut balastul și piatra spartă;
– pe strada Ana Ipătescu s-a lucrat doar pe tronsonul dintre strada Treboniu Laurian și strada Egalității; pe acest tronson se finalizează lucrările la rețeaua de apă și cea de telecomunicații; până la intrarea în sezonul rece constructorul își propune să aducă trotuarele la nivel de beton, iar carosabilul la nivel de piatră spartă.
– pe strada Muncitorilor, carosabilul și trotuarele sunt la nivel de balast, iar în prezent se lucrează la montarea bordurilor și instalarea tubulaturii pentru telecomunicații. Constructorul estimează că va reuși să toarne primul strat asfaltic pe carosabil și betonul pe trotuare până la venirea iernii.
În cartierul Turnișor:
– pe strada Iazu Morii se vor încheia lucrările la rețeaua de apă și la zidul de sprijin, strada urmând să fie adusă la nivel de balast pentru a fi circulabilă pe parcursul iernii
– pe strada Zăvoi se lucrează încă la rețeaua de apă, iar constructorul va aduce strada și accesele la proprietăți la nivel de balast pentru a asigura circulația pe perioada iernii
– pe strada Stăvilarului s-au finalizat lucrările la rețelele de utilități și s-a turnat stratul de piatră spartă; dacă vremea permite, constructorul intenționează să aștearnă și primul strat de asfalt
– pe strada Ogorului s-au finalizat rețelele de apă și canal și se lucrează la montarea bordurilor și așternernere de balast. Până la sfârșitul lunii noiembrie, strada va fi adusă la nivel de piatră spartă.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Pericol extrem de Valea Oltului. Cad stânci de pe versanți, un TIR a fost lovit

UPDATE: "În urma fenomenelor meteorologice din această perioadă mai pot avea loc alunecări de pietre, arbori sau grohotiș în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect