7.9 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Premierul Tudose a anunţat construcția unui spital judeţean de urgenţă, la Sibiu

Cele mai citite

În urma discuţiilor repetate pe care Bogdan Trif, Preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Sibiu le-a avut cu Liviu Dragnea, Preşedintele Partidului Social Democrat şi cu premierul Mihai Tudose, aceştia din urmă au efectuat miercuri după-amiază o vizită de lucru la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Ca urmare a acestei vizite a fost luată decizia finanţării construirii unui spital judeţean nou la Sibiu. A fost unul dintre subiectele conferinței de presă care s-a desfășurat, joi, la sediul PSD Sibiu.
Urmează, pe plan local, ca împreună cu toţi factorii de decizie locali, respectiv Prefectul judeţului Sibiu, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, şi Primarul municipiului Sibiu, să se facă demersurile necesare pentru întocmirea documentaţiei care trebuie depusă în cel mai scurt timp la Guvernul României, astfel încât să se poată asigura demararea lucrărilor.
„Consider că este de datoria noastră, a Organizaţiei PSD Sibiu, cu sprijinul Guvernului, să rezolvăm problemele stringente al judeţului. Iar spitalul judeţean de urgenţă care urmează a se construi la Sibiu este o prioritate pentru noi, pentru creşterea calităţii actului medical şi a gradului de confort al pacientului sibian. În plus, având în vedere faptul că actualul spital este format din clădiri foarte vechi, care implică costuri tot mai mari de reparaţie, modernizare şi mai ales de întreţinere. Un spital nou, modern, care să integreze toate specialităţile actului medical, atât pentru adulţi cât şi pentru copii, implică costuri mult mai mici pentru întreţinere şi administrare”, a declarat Bogdan Trif, preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Sibiu.
„Construirea unui nou spital la Sibiu este o promisiune pe care o vom onora, exact aşa cum, în urmă cu puţin timp, ne-am onorat promisiunea că vom modifica Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor (PNDG), astfel încât judeţul Sibiu să realizeze o staţie proprie de tratare a deşeurilor. Cu ocazia vizitei de miercuri de la Sibiu, Premierul Mihai Tudose, vicepremierul Marcel Ciolacu,  domnul Liviu Dragnea, Preşedintele Partidului Social Democrat din România şi domnul Marian Neacşu, secretarul general al PSD, au avut şi o întâlnire ad-hoc cu primarii, viceprimarii şi preşedinţii de organizaţii locale ai PSD Sibiu, pentru a discuta probleme administrativ”, se arată într-un comunicat al PSD Sibiu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

„Certitudinile” lui Călin Georgescu: Sucurile conțin nanocipuri, iar omul nu a ajuns la Lună. Ce spune despre piramidele din Egipt

Câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale din țara noastră, Călin Georgescu, a declarat recent într-un podcast că sucurile carbogazoase...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect