Daea despre atacurile urșilor: De ce să nu îi împușcăm? Nu am ajuns în situația să alegem între om și animal

Cele mai citite

Ministrul Agriculturii, Petre Daeaa declarat, la Ploiești, referindu-se la atacurile repetate ale urșilor din ultimele luni, că soluția ar fi reducerea numărului de animale sălbatice, el punctând că oamenii sunt cei care trebuie protejați, transmite Agerpres.  „Am vorbit cu colegii din Guvern, lucrurile acestea se vor reglementa rapid. Să nu alegem între om și animal! Să considerăm animalul acolo unde el trebuie să rămână, în spațiul lui, în habitatul lui, pe o anumită densitate, și să protejăm oamenii”, a spus Daea. Ministrul oferă și o soluție. „Dar de ce să nu-i împușcăm? În primul rând e protejat omul. Nu am ajuns în situația să alegem între om și animal, să fie foarte clar! Omul pentru noi este cel care ne interesează, în slujba lui suntem și împreună cu fiecare dintre cei care au decizie în domeniu luăm măsurile care se impun”, a adăugat ministrul.
Întrebat dacă a purtat discuții la nivelul Ministerului Mediului pe acest subiect, el a precizat că în acest caz soluția este ca deciziile să fie puse în practică, realitatea fiind una evidentă. „Aici e vorba de a face. Realitatea este evidentă și nu trebuie să o ocolim”, a adăugat ministrul. Petre Daea participă sâmbătă la Ploiești la campania de informare și promovare a consumului de carne de oaie denumită „Alege oaia”.

spot_img
Ultimele știri

ATENȚIE! Ultima noapte cu restricții pe A1, la Sibiu. Autostrada se închide complet în ambele sensuri

Șoferii care tranzitează Autostrada A1 în zona municipiului Sibiu trebuie să se pregătească pentru ultima noapte cu restricții de...

Știri pe același subiect