Proiectul AVE – „Asta Vreau Eu” a fost lansat în judeţul Sibiu pentru a contribui la creșterea gradului de includere a elevilor din învățământul primar și gimnazial în programe de învățare la locurile de muncă organizate în cadrul unor companii și instituții, unde elevii pot experimenta cele mai căutate meserii și profesii.
Zeci de copii de la Școala Gimnazială din Slimnic beneficiază în cadrul proiectului de un proces de instruire în care fac cunoștință cu meseriile adulților, pe care le preiau pentru o zi, devenind informatician, operator CNC, pompier, lucrător aeroportuar, primar sau brutar.
În cadrul acestui proiect, elevii participanţi simulează practicarea unei meserii pe parcursul unei zile, la un loc de muncă organizat, în cadrul unei întreprinderi, sub supravegherea permanentă a cadrelor didactice şi a conducătorilor locurilor de muncă. În acest fel, tinerii văd ce au de făcut la locul de muncă, înțeleg necesitatea instruirii şi a echipamentelor individuale de protecţie și descoperă prin experiență directă caracteristicile meseriei pe care ar putea să o aleagă mai târziu în viață.
Anul acesta Proiectul AVE, se derulează în judeţul Sibiu ca proiect pilot, respectiv ca fază pregătitoare pentru extinderea și diseminarea lui la nivel naţional.
În scopul familiarizării tinerilor de vârstă școlară cu necesitatea respectării normelor de securitate şi sănătate în muncă, specialiștii Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu au făcut o instruire a cadrelor didactice de la Şcoala Gimnazială Slimnic, cu privire la riscurile generale şi specifice la locurile de muncă în care se va desfăşura Proiectul AVE. Au fost prezentate mai multe materiale cu tematica securității şi sănătății în muncă (prezentări power-point, scurte filme de animaţie, etc). Pe baza acestor materiale puse la dispoziţia profesorilor, cadrele didactice de la Slimnic au făcut scurte prezentări elevilor în perioada 01.10.-15.10.2017.
În data de 23 octombrie, ITM a organizat pentru elevii şi cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială Slimnic o lecţie deschisă practică având tematică de securitate şi sănătate în muncă. Elevii au fost instruiți în utilizarea echipamentului individual de protecție, aplicarea măsurilor de prim ajutor şi intervenţii în situaţii de urgenţă.
În cadrul proiectului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu împreună cu Şcoala Gimnazială Slimnic și cu partenerii economici vor organiza în 20 noiembrie vizite ale elevilor la unele companii din judeţ, unde vor practica meseriile alese. În cadrul acestor vizite, elevii vor beneficia de o instruire adecvată locurilor de muncă alese.
Activităţile din cadrul Proiectului AVE se vor finaliza prin organizarea unei şedinţe de bilanţ, în data de 21 noiembrie, la care vor participa elevi, cadre didactice, părinţi, reprezentanţi ai companiilor la care s-a desfăşurat proiectul, precum şi reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, ai ISJ Sibiu şi ai altor instituţii din judeţ.
Consilierea profesională a elevilor
O componentă de mare importanţă a proiectului o reprezintă activitatea de consiliere profesională a elevilor care este promovată prin intermediul partenerilor economici, printre care se numără şi compania Marquardt.
Compania Maquardt a organiza la începutul lunii noiembrie prima dintr-o serie de acțiuni de orientare profesională în școli, debutul fiind deja făcut la Școala Gimnazială din Slimnic. Specialiștii companiei au vizitat unitatea școlară, unde au purtat discuții cu elevii claselor V-VIII despre intențiile de viitor ale acestora, prezentându-le într-o mini-expoziție posibilitățile profesionale pe care le deschide învățământul dual.
Cu ajutorul filmulețelor și al unor echipamente care simulează funcționarea în automobile a diverselor componente produse de Marquardt, elevilor le-au fost prezentate câteva din profesiile pe care le-ar putea practica în viitor, astfel încât, în momentul opțiunii, aceștia să poată lua o decizie informată.
Marquardt va derula de-a lungul anului 2018 acțiuni similare împreună cu partenerii din cadrul Asociației Româno-Germane pentru învățământ Profesional Dual Sibiu, care își propun să ajungă cu caravana de informare și orientare profesională în cât mai multe din școlile județului.