Miercuri, 15 noiembrie, la Sala Transilvania, a avut loc cea de-a patra ediție a Jocurilor Locale „Special Olympics” România. Pare un eveniment sportiv clasic, în care oamenii își demonstrează abilitățile sportive și se întrec în a ocupa un loc pe podium. Dacă ești însă prezent în sală, îți dai seama că este mult mai mult de atât.
Pentru noi, Special Olympics este un eveniment sportiv adresat persoanelor cu dizabilități, organizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu (DGASPC) în parteneriat cu Fundația Special Olympics din România.
Pentru participanți este cel mai important eveniment sportiv al anului și unul dintre cele mai importante evenimente din viața lor. Noi ne bucurăm văzându-i că fac sport, ei se bucură că ne pot strânge de mână, că se întâlnesc cu oameni asemeni lor, că pot să râdă, să alerge, să sară, să se târască și nimeni nu-i oprește, ba din contră, toți îi privesc cu admirație și-i încurajează. Pentru acest plăcut efort sportivii primesc o diplomă și o medalie.
Miercuri m-am grăbit să ajung la eveniment. Competiția a început la ora 9:00, iar eu mai aveam programată o întâlnire pe care nu am reușit s-o amân. Am intrat în holul Sălii Transilvania și de la ușă le-am auzit aplauzele și încurajările. „Hai, Ana! Este foarte bine! Hai, Ana, că reușești”, striga cineva cât îl țineau plămânii. E o competiție în toată regula, m-am gândit. Am aruncat o privire spre intrările în sală, am ales una și am pornit către ea în pas rapid, că doar era o zi dedicată sportului. Am deschis-o și… am tras aer adânc în piept. O mulțime de ochi curioși s-au întors către mine. Am nimerit chiar în mijlocul întrecerilor sportive, dar ceva nu se lega. În loc de transpirație, am văzut frunți descrețite, în loc de expresiile pe care efortul ți le așează pe față, am văzut zâmbete, în loc ca sportivii să încerce să se depășească unii pe alții, se depășeau pe ei înșiși, în loc ca antrenorii să fie stresați și nervoși că elevii lor nu ating perfecțiunea, erau zâmbitori și fericiți de frumusețea imperfecțiunii lor.
Andreea Popescu, purtătorul de cuvânt al DGASPC era acolo. Ea a fost cea care m-a ajutat să vorbesc cu sportivii și îndrumătorii lor. Spre mine s-a îndreptat Ana Gabriela. Are 30 de ani și spiritul unui copil de 10.
„Cum este, Ana? Cum te simți ca participant la aceste competiții?”, am întrebat-o.
Ea a venit aproape, aproape de mine și mi-a spus însuflețită: „Vreau să câștig locul I. Vreau să mai vin și la anul. Îmi place să joc tenis, să fac gimnastică, să calc și să fac curățenie și ordine în dulap. Îmi place să ajut pe toată lumea, ajut pe toată lumea. Am fost la o familie de sărbători și aș vrea să merg și anul ăsta și vreau să prezit și la microfon” și a arătat cu mâna spre directorul sportiv al Fundației Special Olympics din România, Viorel Mocanu aflat în mijlocul sălii de sport.
Ana a venit alături de alți 8 colegi de la Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Tălmaciu II. Erau însoțiți de Ștefania Barbu, directorul instituției și o echipă de specialiști. Directoarea zâmbește ușor și-mi spune: „Le plac mult astfel de competiții, îi fac fericiți. Apoi sunt bucuroși că socializează. Se întâlnesc cu colegii lor de la Mediaș și Dumbrăveni. Ei se cunosc”
O provocare de a face bine
În sală au fost aproximativ 120 de sportivi cu dizabilități. Erau copii de 8 ani și vârstnici de 75 de ani și mai erau și 28 de studenți voluntari ai Facultății de Științe de la Universitatea „Lucian Blaga”. Cum să nu vrei să cunoști astfel de oameni?
Sebastian Theil este student în anul I și a ales să fie voluntar la eveniment pentru că îi place să vadă că sportul îi încurajează și pe oamenii cu dizabilități să facă mișcare, iar Sabrina Elena Bărbulescu, studentă în anul II, a acceptat provocarea, pentru că are spirit de voluntar și îi place să ajute oameni, în general. Voluntarii au fost coordonați de lectorii universitari Constantin Achim și Dionisie Vladimir Turcu. Toți sunt minunați și fiecare în parte merită o atenție specială. Dacă ar fi atâta spațiu… Mi-am lăsat privirea să se piardă prin sală. Aparent nu aveam o țintă anume. În realitate, îmi doream să-l cunosc pe cel sau cea mai în vârstă concurent/ă.
Și am găsit-o, pentru că era o doamnă. Maria are 75 de ani, o energie de invidat și vine de la Centrul de Îngrijire și Asistență Agnita. Nu poate vorbi, dar are gura până la urechi, într-un zâmbet larg și o față luminoasă. Până și educatorul care se ocupă de ea zâmbește atunci când o privește.
„Este o bucurie pentru ea să vină aici. A participat la fiecare ediție. În general, este o fire ageră și tot ce face, face în pas alergător”, spune educatorul Elena Curchel.
O bucurie a fost această competiție și pentru cei 9 copii de la Centrul de Plasament Turnu Roșu. Și ei participă încă din 2015 și revin în fiecare an, tot mai deciși să facă sport.
Da, cu siguranță evenimentul este unul inspirat, iar toți cei implicați au meritul lor.
Codruța Codău, directorul adjunct DGASPC Sibiu, îl consideră o provocare, dar o provocare „… de a contribui la starea de bine și de fericire a persoanelor cu dizabilități care merită șanse egale cu toți ceilalți”, iar ceea ce spune Viorel Mocanu este memorabil.
„La fiecare competiție pe care o organizăm nu putem să nu ne oprim din ceea ce facem pentru a ne lua câteva momente în care să privim bucuria sportivilor noștri. Bucuria lor, când fac sport, când sunt în centrul atenției și când primesc medalii este molipsitoare. Aceste momente ne motivează să continuăm să organizăm evenimente an de an pentru acest grup de oameni, care nouă ne sunt modele de determinare și entuziasm!”, spune Viorel Mocanu.
Special Olympics este o mișcare globală care valorifică potențialul uman prin puterea transformatoare a sportului. Special Olympics ajută persoanele cu dizabilități intelectuale să fie acceptate și implicate ca membri activi ai comunităților din care fac parte, pentru a crea o societate respectată și incluzivă pentru noi toți. Folosind sportul drept catalizator, împreună cu programele colaterale de sănătate și educație, Special Olympics luptă împotriva pasivității, nedreptății și intoleranței.
