23.2 C
Sibiu
marți, aprilie 22, 2025

Pomenirea Părintelui Arsenie Boca, la Sibiu

Cele mai citite

Astăzi se împlinesc 28 de ani de când Părintele Arsenie Boca a trecut la cele veşnice, iar credincioșii din întreaga țară participă la slujbe de pomenire.

Pr. Arsenie s-a născut la 29 sept. 1910, în loc. Vaţa de Jos (jud. Hunedoara), a studiat Teologia la Sibiu (1929-1933), a intrat în monahism la mânăstirea Sâmbăta, unde a fost şi stareţ (1939-1948), a lucrat împreună cu Pr. Dumitru Stăniloae la editarea primelor 4 volume din „Filocalie” (1947-1948), a fost transferat duhovnic la mânăstirea Prislop (1948-1959), a fost dat afară din monahism prin decretul comunist din anul 1959, după care a fost pictor la Patriarhie, timp în care a pictat la mai multe biserici, dar mai ales biserica din Drăgănescu (1967-1983), a fost închis şi urmărit mereu de Securitate, în cele din urmă s-a retras la Sinaia şi la mânăstirea Prislop, unde şi este înmormântat.

Între multele fapte minunate pe care le-a săvârşit Pr. Arsenie, se numără şi cunoaşterea, cu mult timp înainte, a zilei în care va muri, de aceea în altarul bisericii de la Drăgănescu a pictat scena martirizării Sf. Cuv. Ştefan cel Nou, prăznuit în fiecare an la 28 noiembrie, adică exact în ziua morţii lui.

Pr. Arsenie a fost o personalitate unică şi inconfundabilă în istoria Bisericii noastre. Credincioşii l-au cunoscut şi l-au preţuit mai ales prin harismele şi prin numeroasele sale ziceri, care răsună şi astăzi în urechile noastre. Amintim doar una, foarte profundă şi foarte actuală: „Feciorie până la Cununie şi fidelitate până la moarte”!

Cultul spontan la adresa Pr. Arsenie, preţuit ca sfânt încă din viaţă, a determinat începerea procesului de canonizare, aflat acum în plină desfăşurare.

Pomenirea Pr. Arsenie se va face astăzi şi la biserica „Sf. Ap. şi Ev. Luca” (str. Lungă), începând de la ora 17.00, când se va săvârşi Vecernia şi Parastasul întru veşnică cinstire a unuia dintre cei mai mari duhovnici români.

Publicitate
Ultimele știri

Șocant: Un fost consilier USR s-a sinucis. A adus acuzații grave serviciilor secrete din România

Un fost consilier, candidat USR la Primăria Tulcea, s-a sinucis astăzi, 22 aprilie 2025, la câteva minute după ce...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect