GALERIE FOTO – Comuna Axente Sever are o capelă mortuară

Cele mai citite

Unul dintre proiectele importante ale Primăriei din Axente Sever a fost finalizat în urmă cu câteva zile. Este vorba despre amenajarea unei capele mortuare la nivelul localității, investiție care a început anul trecut, iar în urmă cu câteva zile a avut loc și sfințirea acesteia. Capela a fost ridicată pe un teren situat în apropierea cimitirului din localitate. Investiția a cuprins și amenajarea și asfaltarea drumului până la capelă, precum și extinderea sistemului de iluminat public în zonă, iar primăvara viitoare urmează amenajarea a câteva zeci de locuri de parcare și continuarea asfaltării drumului de la capelă până la cimitirul din localitate.
“Este un lucru la care am ținut mult, să finalizăm capela în acest an și am reușit. Este o capelă care respectă toate standardele în domeniu și din câte știu, suntem singura comună din nordul județului Sibiu care dispune de o capelă morturară”, a declarat primarul din Axente Sever, Marius Grecu.

spot_img
Ultimele știri

CSU a pierdut și al treilea joc în fața marii rivale           

”Vulturii” nu au mai reușit și în meciul al treilea al sferturilor play-off-ului Ligii Naționale de Baschet Masculin să...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect