Edilii Mediașului, Gheorghe Roman și Christine Thellmann, au făcut cumpărături în cadrul campaniei “Hrănește un Zâmbet”, desfășurată și în acest an de către Consiliul Local al Tinerilor Mediaș. Primarul și viceprimarul orașului s-au deplasat luni în jurul amiezii la un supermarket din cartierul Gura Câmpului și au cumpărat alimente și produse de igienă, pe care le-au donat în cadrul acestei campanii.
Consiliul Local al Tinerilor Mediaş a organizat şi în acest an în apropiere de marea sărbătoare a Nașterii Mântuitorului tradiţionala campanie umanitară „Hrăneşte un zâmbet”. Sub egida campaniei, peste 3.000 de copii cu rezultate excelente la învățătură, însă cu o situație materială precară, au avut parte, în anii precedenți, de sărbători călduroase și îmbelșugate prin prisma donațiilor. Astfel, medieșenii au fost invitați să se alăture cauzei donând alimente neperisabile și produse de igienă în coșurile amplasate la ieșirea din supermarketurile și hypermarketurile partenere. Produsele colectate vor fi oferite copiilor din municipiu și din satul aparținător Ighișul Nou în cursul zilei de joi.