Sediul Partidului Social Democrat Mediaş a răsunat, joi, de glasurile cetelor de colindători. De la ora 9 şi până după-amiaza, mai multe grupuri de colindători au vestit Naşterea Mântuitorului la sediul Partidului Social Democrat din municipiul de pe Târnava Mare. Cei aproximativ 500 de copii i-au colindat pe social democrați, președintele PSD și mai mulți consilieri locali fiind prezenți pentru a întâmpina grupurile de colindători. Fiecare dintre micuţii care au colindat joi la sediul Partidului Social Democrat Mediaş a fost răsplătit cu daruri din partea lui Moș Crăciun.
„Vestea Naşterii Mântuitorului este o veste foarte bună pentru orice creştin. Toată lumea se bucură de aceste sărbători, iar astăzi, alături de colegii mei, i-am primit aici pe toţi cei care au dorit să ne colinde. M-am bucurat, la fel ca în fiecare an, de mulţi colindători care au trecut pe la sediul nostru. Vreau să le transmit tuturor medieşenilor un Crăciun fericit şi un An Nou 2018 mai bun ca acesta. Toată lumea să petreacă aceste sărbători în pace şi linişte”, a spus Mihai Macaveiu, președintele Partidului Social Democrat Mediaș.