Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Drăgușanu Filip, la data faptelor consilier în cadrul Primăriei comunei Ațel, pentru comiterea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată și fals intelectual, în formă continuată, Drăgușanu Ovidiu și Drăgușanu Ana, în calitate de administrator al unei societăți comerciale din Ațel, pentru comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, dar și societatea respectivă pentru comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
„În perioada 2012-2015, cei trei inculpați au depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură mai multe documente false în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de plată, pentru suprafețe de teren pe care nu le dețineau în realitate.
Concret, inculpatul Drăgușanu Filip, profitând de informațiile la care avea acces în exercitarea atribuțiilor de serviciu și cunoscând condițiile în care pot fi obținute subvențiile APIA., cu concursul membrilor familiei sale, inculpații Drăgușanu Ovidiu (fiu) și Drăgușanu Ana (soție), în calitate de administrator al societății comerciale respective, a identificat suprafețele de teren pentru care era posibilă solicitarea de subvenții și despre care știa că nu fuseseră introduse la plată.
Activitatea infracțională a fost premeditată și s-a desfășurat concertat, pe o perioadă îndelungată de timp, inculpații depunând cereri pentru terenurile identificate de inculpatul Drăgușanu Filip ca fiind eligibile și nesolicitate de titulari la plată, anexând documente prin care au făcut în mod nereal dovada deținerii legale a terenurilor, documente constând în contracte de vânzare-cumpărare / arendare / comodat și procese–verbale de punere în posesie alterate / contrafăcute. Prin aceste demersuri, inculpații au obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 567.810 lei, sumă cu care APIA a comunicat că se constituie parte civilă în cauză. În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Sibiu cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză”, se arată într-un comunicat al DNA.