Lipsă de inspirație în ofensivă! Măgura Cisnădie a pierdut partida cu Vâlcea

Cele mai citite

MaguraMăgura Cisnădie a ratat șansa revenirii pe podiumul Ligii Florilor! Ada Moldovan și compania au pierdut în fața locului secund din competiție, HCM Râmnicu Vâlcea. S-a terminat 18-21 (9-8) în favoarea oaspetelor. Timp de 24 de minute, gazdele meciului din Sala Polivalentă Cisnădie au jucat excelent. Măgura avea un avantaj de cinci goluri, scor 9-4, după ce a fost în mare parte la conducerea partidei. Fachinello, Moldovan și Costa au marcat, iar diferența putea fi chiar mai mare, jucătoarele lui Alexandru Weber ratând alte câteva ocazii de a mai puncta. Apărarea a funcționat foarte bine, iar vâlcencele au reușit cu greu să înscrie. Apoi, au urmat 36 de minute groaznice pentru Măgura. Formația din Cisnădie a reușit cu greu să mai marcheze 9 goluri. Ele au ratat foarte mult pe atac, iar oltencele au profitat de acest lucru.
Fachinello, partidă foarte bună
Vâlcea a marcat patru goluri și a intrat la pauză la numai un gol diferență, scor 9-8 în favoarea echipei din Cisnădie. Măgura a reușit să mai rămână în frunte încă unsprezece minute, 13-12.  Imediat, Marta Herrero și Natalia Vasileuskaya au înscris de două ori și oaspetele treceau în avantaj, 13-14. Învingătoarea s-a stabilit între minutele 54-56, când, la 16-18, Larissa Araujo a avut trei șanse de a marca pentru gazde și a-și readuce echipa în meci. Brazilianca le-a ratat pe toate trei, ultima, pe un contraatac în care a rămas singură cu goalkeeper-ul advers. S-a terminat 18-21, iar HCM Rm.Vâlcea își consolidează poziția a doua în clasament. Vâlcencele au 27 de puncte. De partea cealaltă, Măgura Cisnădie a rămas pe locul al patrulea, cu 22 de puncte.
Deonise Fachinello a fost handbalista care s-a remarcat de la gazde. Intermediarul dreapta a evoluat bine în ambele faze ale jocului.
Pentru oaspete, Iryna Glibko (UKR) și Marta Herrero (SPA) au avut o zi foarte bună în ofensivă, înscriind 14 din cele 21 de goluri ale formației lor.
Măgura Cisnădie: Fachinello (4), Moldovan (4), Costa (4), Crap (2), Araujo (2), Apetrei (1) și Bozovic (1).
HCM Rm.Vâlcea : Glibko (8), Herrero (6), Tănăsie (2), Vasileuskaya (2), Florica (1), Fraga (1) și Adespii (1).

spot_img
Ultimele știri

EXCLUSIV: Dan Dumitru, secretarul Uniunii Oierilor din România: “Noi am aflat din presă despre planul ASVSA privind măsurile pentru reluarea exporturilor de ovine și...

Asociațiile crescătorilor de ovine și caprine din România se plâng de faptul că nu au fost consultate înainte ca...

Știri pe același subiect