2.9 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 30, 2024

Gaz Metan joacă în Cupa României cu Astra Giurgiu

Cele mai citite

Gaz Metan joacă marți seara în sferturile Cupei României, pe teren propriu, cu Astra Giurgiu. Partida se anunță una dificilă, dar și spectaculoasă, dacă ținem cont că în urmă cu mai puțin de 3 săptămâni cele două formații s-au întâlnit și în campionat, la Giurgiu, astralii impunându-se greu cu scorul de 4-3. Partida de mâine seară este una importantă pentru Gaz Metan în condițiile în care medieșenii țintesc câștigarea Cupei României. Noul manager sportiv al Gazului Metan, Octavian Moraru, are planuri mari. În prima conferință de presă susținută în calitate de oficial al medieșenilor, Moraru a spus că unul dintre obiectivele formației medieșene este câștigarea Cupei României.
Și președintele Gazului Metan, Ioan Mărginean, a spus că trofeul Cupa României este unul dintre obiectivele formației. Mărginean a spus că jucătorii vor avea o primă specială în cazul câștigării Cupei României. Partida din sferturile Cupei României dintre Gaz Metan și Astra Giurgiu este programată marți, 27 februarie, de la ora 20.30.
“Am găsit multă înțelegere aici și din punctul meu de vedere aici este un potențial enorm. Sunt condiții foarte bune la Mediaș, condiții de creștere a echipei, de a dezvolta jucători și de a-i lansa mai departe. Sperăm să facem un lucru bun anul ăsta. Deocandată situația nu este una foarte bună, însă obiectivele pe care le-au pus și jucătorii care au venit și jucătorii care au fost din vechea gardă se referă la câștigarea Cupei României. Este un obiectiv real, nu vorbim doar de dragul de a vorbi. Și un alt obiectiv este clasarea pe un loc cât mai bun în Liga I la sfârșitul sezonului”, a spus Octavian Morau.

Publicitate
Ultimele știri

Papervee, soluția fără hârtii pentru Resursele Umane. Produsă în Sibiu de trei tineri antreprenori

Când ne gândim la produs local, de cele mai multe ori avem în minte ceva palpabil: o bijuterie, mobilă,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect