Handbalistele antrenate de Helle Thomsen au făcut o partidă slabă pe terenul campioanei Europei, Gyor. Cu puțin timp în urmă, în Audi Arena, CSM București a pierdut clar în fața unguroaicelor, scor 24-28 (11-13). Neagu, Gullden, Ungureanu și celelalte jucătoare nu au avut o seară reușită, pe când gazdele au jucat foarte bine în apărare, iar Anita Gorbicz a fost fenomenală. ”Queen” Anita a marcat 10 goluri din 13 aruncări, a oferit pase decisive și a demonstrat încă o dată de ce este una din cele mai mari jucătoare pe care le-a dat acest sport. Atmosfera din Audi Arena a fost incredibilă, iar arbitrajul a fost slab. Gyor a condus din primul până în ultimul minut al disputei. Lucru mai rar întâlnit între două echipe de asemenea calibru. Diferența cea mai mare a fost de șase goluri. Mai mult, spre finalul primei reprize, Helle Thomsen a scos portarul pentru patru faze de atac, iar CSM a jucat în 7 handbaliste contra 6. Româncele au marcat, dar în trei ocazii, Gyor a răspuns cu gol de la mijlocul terenului, schimbarea unei jucătoare cu portarul funcționând defectuos.
CSM București: Cristina Neagu (6), Isabelle Gullden (5), Marit Frafjord (3), Majda Mehmedovic (3), Amanda Kurtovic (2), Gnonsiane Niombla (2), Aneta Udriștoiu (1), Nathalie Hagman (1) și Sabina Jacobsen (1).
Gyor: Anita Gorbicz (10), Stine Oftedal (4), Cornelia Grott (3), Bernadett Bodi (3), Yvette Broch (2), Zsuzsanna Tomori (2), Szidonia Puhalak (2), Jana Knedlikova (1) și Mette Hansen (1).