10.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Revenire de mare campioană! Simona Halep ajunge în ”careul de ași” la Indian Wells”

Publicitate

Cele mai citite

HalepDohaNumărul I mondial a demonstrat de ce este cea mai bună tenismenă a lumii în sferturile de finală ale turneului de la Indian Wells. Simona Halep s-a calificat în ”careul de ași” al competiției după o partidă extrem de dificilă cu Petra Martic, scor 6-4, 6-7, 6-3. Meci în care românca a trecut prin multe stări emoționale și al evoluției, a avut momente în care a jucat senzațional și altele în care a fost mult prea tensionată și capacită, făcând multe erori neforțate, adversara sa a avut o zi extraordinară, dar într-un final, Simona Halep a găsit ”antidotul”, s-a calmat și le-a adus o nouă bucurie fanilor din România și nu numai.
Partida a fost influențată de vânt, care a suflat puternic și a creat probleme ambelor tenismene. În ciuda acestuia, ambele au servit foarte bine. Halep a început meciul cu un joc foarte ridicat și a făcut break-ul, 1-0. Și-a câștigat serviciul și a ajuns la 3-1 avantaj. Croata a început să echilibreze partida și să joace tot mai bine, dar Simona a menținut distanța de două game-uri și a câștigat setul cu scorul de 6 la 4. În ”nivelul II”, Martic a continuat evoluția solidă, pe când românca a avut o cădere și croata a câștigat primele trei game-uri, 0-3. Distanță care s-a menținut până la 2-5. A urmat Simona la serviciu. Martic a câștigat primele două puncte și se afla la două mingi de egalare. Moment în care numărul I WTA a crescut nivelul, a lovit foarte bine cu backhand-ul și a revenit uluitor cucerind trei game-uri la rând, 5-5. Martic a servit excelent, dar la fel a făcut și Halep, iar partida a intrat în tie-break. Acolo, Simona a făcut erori, iar croata a ajuns la 5-2. Halep a revenit și a egalat, dar apoi a fost neinspirată și Martic a câștigat tie-break-ul, 7-5.
Decisivul a fost incredibil. Halep a avut 1-0 și trei mingi de break, însă Martic le-a salvat și a câștigat trei game-uri la rând în fața unei jucătoare tensionate și plină de trăiri, căruia nu îi mai funționa jocul ca la startul partidei. Darren Cahill a fost chemat de două ori în acest timp, dar abia în jocul 5 al setului III, Simona a părut că s-a calmat, a lăsat departe toată tensiunea și emoțiile prilejuite și a revenit în stil de mare campioană. A jucat din nou în modul în care i-a obișnuit pe fanii săi și a câștigat 5 game-uri la rând, scor 6-3. A fost un duel epuizant de 2 ore și 25 de minute pentru ambele tenismene. În semifinale, Halep va juca cu învingătoarea meciului Naomi Osaka-Karolina Pliskova.
 

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Mihai Cotei, cavalerul care a ținut spada pentru România într-un turnir internațional

Cavalerii au existat în istorie. Nu neapărat așa cum sunt prezentați în filme, întotdeauna drepți și galanți, însă mitul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya