La sfârşitul lunii februarie 2018 erau înscrişi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu un număr 4.728 şomeri, din care 2.037 femei, rata şomajului înregistrând valoarea de 2,39%. Faţă de sfârşitul lunii ianuarie 2018 numărul şomerilor înregistraţi a scăzut cu 23 de persoane iar rata şomajului a înregistrat o diminuare cu 0,02 puncte procentuale.
Din punct de vedere al repartizării pe categorii socio-profesionale 4.016 persoane sunt cu studii primare, gimnaziale, profesionale, 471 persoane cu studii liceale şi post-liceale iar 241 persoane cu studii superioare. Din totalul şomerilor 1.254 sunt beneficiari de indemnizaţie de somaj şi 3.474 sunt şomeri neindemnizaţi, iar din punctul de vedere al grupelor de vârstă cele mai multe persoane, respectiv 1.326 au vârsta între 40-50 de ani, 1.029 de şomeri au vârsta între 30-40 de ani, 866 de şomeri au vârsta peste 55 de ani, urmează grupa de vârstă 50-55 ani cu 766 de şomeri înregistraţi, 422 de persoane șomere au vârsta sub 25 de ani, iar cei mai puţini şomeri,319 au vârsta între 25-30 de ani. Din punct de vedere al mediului de provenienţă 1.402 aparţin mediului urban în timp ce 3.326 provin din mediul rural.
În cursul lunii decembrie 2017, au fost angajate ca urmare a acordării serviciilor realizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncp Sibiu un număr de 360 de persoane.