În perioada 29 martie – 27 aprilie 2018, la sediul Muzeului Municipal Mediaș va avea loc expoziția temporară de artă „Materie, spirit și culoare în arta medieșeană contemporană”. Expoziția de grup prezintă o serie de lucrări de pictură, grafică, acuarelă și sculptură din portofoliul a numeroși artiști medieșeni, preocupați de domeniul fascinant și sensibil al artelor plastice, unii dintre ei fiind deja consacrați în domeniul artei, iar alții doar preocupați de lumea mirifică a penelului.
În cadrul expoziției vor expune lucrări: Ioan Șarlea, Emil Mureșan, Iancu Băcilă, Mario Lup, Horea Lupp, Dan Zaharia, Jeni Roșian, Ioan Eleneș, Flaviu Lupu, Adél Palencsár, Georgeta Sabău, Ladislau Lazăr, Haralambie Tiurean, Florin Lazăr, Horațiu Mureșan.
Având în vedere faptul că este prima colaborare din cadrul acestui proiect, tema expoziției este liberă, la alegerea fiecărui artist, urmând ca pentru alte evenimente viitoare să fie anunțate inclusiv anumite tematici specifice. Vernisajul expoziţiei va avea loc joi, 29 martie, ora 17:30, la sediul Muzeului Municipal Mediaș, strada Mihai Viteazu, numărul 46. Expoziţia va fi deschisă în perioada 29 martie-27 aprilie 2018.




