FOTO – Concursul „Din vremea strămoșilor”, la final

Cele mai citite

Școala Gimnazială Ighișu Nou a organizat un concurs județean intitulat „Din vremea strămoșilor”, la care au participat elevi din 12 instituții de învățământ din județul Sibiu. În această competiție aufost implicați 84 de elevi și 32 de cadre didactice de la cele 12 instituții de învățământ. Obiectivul principal al concursului a fost cunoașterea și valorificarea obiceiurilor şi tradiţiilor populare în creații proprii ale copiilor. Concursul „Din vremea strămoșilor” s-a adresat elevilor claselor I-XII, din orice formă de învățământ.  Acesta s-a desfășurat în intervalul 15 februarie-29 martie, iar lucrările primite au fost expuse în cadrul unei expoziții realizate în biblioteca școlii din Ighișul Nou. Organizatorii au acordat și premii pe două secțiuni. Astfel, fiecare elev participant a primit o diplomă și o medalie, fiind de asemenea realizate clasamente cu școlile participante.

spot_img
Ultimele știri

CSU a pierdut și al treilea joc în fața marii rivale           

”Vulturii” nu au mai reușit și în meciul al treilea al sferturilor play-off-ului Ligii Naționale de Baschet Masculin să...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect