Se împlinesc, astăzi, 82 de ani, de când, la data de 4 aprilie 1936, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Nr. 80 partea I, „Legea pentru organizarea pompierilor”, act normativ promulgat de către regele Carol al II-lea, prin Înaltul Decret Regal Nr. 815 din 3 aprilie 1936. În baza acestei legi a apărut prima companie de pompieri militari în oraşul Sibiu, compusă dintr-un ofițer comandant, doi subofiţeri şi 40 de oameni de trupă.
Festivitatea de sărbătorire a zilei pompierilor sibieni s-a desfășurat, joi, la Sala Thalia din municipiul Sibiu, acolo unde, prezenți în număr mare, pompierii au rememorat momente din timpul misiunilor, sărbătorind 82 de ani de când aceștia sunt în permanență în slujba comunității. Activitatea a debutat cu intonarea Imnului Național al României, după care a urmat o scurtă prezentare a istoricului pompierilor sibieni și a unui documentar despre Centenarul Marii Uniri.
Pentru implicarea în activitatea depusă, profesionalismul și spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă în slujba comunității, 37 de cadre au fost recompensate cu diplome, trofee și plachete de onoare. Pompierul care a participat la cele mai multe intervenții în situații de urgență și cazuri medicale a primit fanionul de onoare al inspectoratului, însoțit de o diplomă de excelență. Inspectorul șef al ISU Sibiu a apreciat devotamentul și implicarea pompierilor sibieni care, zi de zi, acționează în sprijinul cetățenilor, mulțumimdu-le și urându-le sănătate.
ISU Sibiu își sărbătorește ziua începând cu anul 2016, când, prin Ordin al Ministrului Afacerilor Interne emis la data de 19 ianuarie 2016 și publicat în Monitorul Oficial al României la data de 26 ianuarie 2016, data de 4 aprilie a fost stabilită ca zi aniversară a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu, în semn de respect și apreciere pentru cei care de-a lungul timpului au salvat vieţi omenești și bunuri materiale.