Victorie clară: Juventus – Gaz Metan Mediaș 0-3

Cele mai citite

Gaz Metan a obținut o victorie consistentă în deplasare cu Juventus București, 3-0, într-o partidă în care Ely Fernandes a reușit o triplă. Prima oportunitate a partidei le-a aparțnut jucătorilor lui Cristian Pustai prin Crețu, care a șutat puțin pe lângă poarta lui Drăghia în minutul 9. Juventus a avut o ocazie uriașă în minutul 13 prin Drăghici, care a rămas singur în fața porții, însă Rosado a reușit să devieze în corner șutul. După numai un minut, Rosado a fost foarte aproape să deschidă scorul pentru Gaz Metan, însă reluarea sa din interiorul careului a trecut peste poarta gazdelor. Medieșenii au deschis scorul în minutul 27. Rondon a preluat o minge la marginea careului, a pătruns în suprafața de pedeapsă și i-a pasat lui Ely Fernandes care e reluat în poarta lui Drăghia. Cu câteva minute înainte de pauză, Rabei a avut o ocazie importantă pentru Juventus, șutul său din lovitură liberă trecând puțin peste poarta lui Pleșca. Ultima ocazie a primei reprize le-a aparținut jucătorilor lui Marius Baciu, Elek șutând pe lângă poartă din aproximativ 10 metri.
Repriza a doua a început cu o ocazie uriașă a celor de la Juventus, în minutul 53. Ciobanu a pătruns pe partea stângă, a intrat în careu de unde a șutat puțin pe lângă poarta lui Pleșca. În minutul 56, Gaz Metan a obținut o lovitură de la 11 metri, după ce Joao Diogo a fost faultat de portarul gazdelor, însă Drăghia a reușit să respingă în corner șutul de al 11 metri al lui Rondon. Gaz Metan și-a mărit avantajul în minutul 64 prin același Ely Fernandes, care a șutat impecabil din interiorul careului și l-a învins pe portarul gazdelor. Ely Fernandes a făcut tripla în minutul 70, în urma unei faze confuze. Rondon a pătruns pe partea stângă, a șutat, balonul a fost deviat, iar Ely Fernandes a înscris cu capul. Arbitrul asistent a indicat eronat offside, însă centralul Andrei Chivulete a validat golul. Sergiu Popovici a avut și el o oportunitate de a înscrie în minutul 85, însă șutul său din 7-8 metri a trecut puțin pe lângă poarta gazdelor.
În urma acestui rezultat, Gaz Metan acumulează 18 puncte și urcă pe locul de baraj din play-out. Medieșenii joacă etapa viitoare pe teren propriu cu FC Botoșani. Partida e programată duminică, 29 aprilie, de la ora 17.30.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

O paradă a legendelor auto la Sibiu: 41 de mașini istorice pornesc într-un traseu de 430 km. Un fost PREMIER, printre participanți

Sibiul devine, pentru două zile, capitala automobilelor istorice. 41 de echipaje pornesc în Sibiu Classic Rally.Sibiul se pregătește pentru...

Știri pe același subiect