În 1968, când a avut loc invadarea Cehoslovaciei de către Rusia sovietică şi aliaţii săi, membri ai Tratatului de la Varşovia – un fel de NATO răsăritean şi comunist – s-a urmărit înăbuşirea în faşă a intenţiei acestei ţări de a ieşi de sub tutela Moscovei. „Primăvara de la Praga”, cum s-a numit încercarea de eliberare, a sfârşit sub şenilele tancurilor. Atunci România a refuzat să participe la invazie, cu argumentul că doctrina militară a ţării a fost dintotdeauna una de apărare şi nu una de agresiune. Fix pix – cum se zice golăneşte pe româneşte. Ruşii au fost hotărâţi să treacă, în drum spre Cehoslovacia, peste noi. Şi totuşi n-au făcut-o!!! Am auzit de atunci o puzderie de explicaţii şi mulţi s-au împăunat cu „victoria” aceasta. Dar, puţini cunosc adevărul. Iar cine-l rosteşte, trece drept nebun. Orice altă „teorie”, fie ea cât de elucubrantă, este acceptată: că Ceauşescu avea puteri magice, că România deţinea arme secrete semi-extraterestre lăsate moştenire nouă de Coandă, etc, etc. A trecut o jumătate de secol de atunci şi ne minţim în continuare, aşa cum se mint americanii despre uciderea preşedintelui lor, JFK, în Texas, sau ruşii despre „providenţialul” Gorbaciov, care i-a „scos” din comunism. Toate fabulaţiile astea n-au martori, dar toată lumea le crede. În schimb adevărul , despre care mulţi mărturisesc, pentru că l-au văzut, nu e crezut.
Iisus Hristos însuşi spune că fără El nu putem face nimic! Iată cu cine au oprit românii tancurile sovietice în 1968 !!! În acele zile, omul lui Dumnezeu, trimis românilor să-i scoată la limanul mântuirii în vremuri de restrişte – părintele Arsenie Boca – s-a rugat trei zile şi trei nopţi cu lacrimi în altarul bisericii de la Drăgănescu, pe care urma să o trensforme cu penelul şi îndelunga sa răbdare de 15 ani, în Capela Sixtină a Ortodoxiei. Mulţi dintre cei care i-au văzut lacrimile şi au ştiut pentru ce se roagă au dat mărturie, atunci când vremurile au permis. Dar mai nimeni nu crede că tancurile ruseşti au fost oprite cu puterea rugăciunii unui Sfănt. Nu-i nimic. El şi-a îndeplinit misiunea, în numele neamului românesc, cu ştiuta-i smerenie, când neamul nu se putea ruga pe faţă. Ne-a arătat ce avem de făcut cînd se apropie cuţitul de os.
A sosit momentul să punem în aplicare lecţia părintelui Arsenie! Zvonurile de război străbat lumea, mândria prostească a potentaţilor lumii îl vor învârteji o vreme în aparent îndepărtata Sirie. Oricând îl pot scăpa din mână, chiar dacă se cred atotputernici ! S-au mai văzut în istorie unele ca acestea.
Avem o singură şansă: în genunchi, în biserici, la rugăciune! A nu se dispreţui această singură armă pe care o mai are în dotare România!
Publicitate
