25.2 C
Sibiu
luni, aprilie 21, 2025

Elena Dumitrescu-Nentwig: Nu am fost tentată niciodată să scriu o partitură muzicală deoarece este foarte complicat de scris

Cele mai citite

Fosta cântăreață de operă Elena Dumitrescu-Nentwig, , cunoscută publicului sibian în urma succesului repurtat cu volumele „Naufragiaţii din Brăila”, „Noi, romii, şi restul lumii” şi „Adevărate sau imaginate, de întâmplat, s-au întâmplat” s-a reîntâlnit aseară cu cititorii săi. De curând, scriitoarea a fost  distinsă pentru romanul ei „Credinciosul meu dușman” cu premiul „Cartea anului 2017. Categoria proză” a revistei de literatură Itaca.  Iar seara de lectură, organizată înainte de momentul premierii de la Dublin din 5 mai a fost un bun prilej pentru scriitoare de a-și prezenta şi cea mai nouă carte, anume romanul ,,Iubire la margine de eşafod” Şi de această dată Librăria Erasmus, din incinta Casei Teutsch, a fost gazda evenimentului.
În paralel, talentul literar nu i-a dat pace și de aceea scrie, în limbile română și germană, romane, piese de teatru, cărți pentru copii, care au avut ecouri favorabile în rândul cititorilor și în presa de specialitate. „Nu am fost tentată niciodată să scriu o partitură muzicală deoarece este foarte complicat de scris, iar eu nu am o pregătire suficientă în acest sens. Debutul meu în muzică a fost când am intrat la conservator și a fost destul de greu să țin pasul cu cei care aveau deja cunoștiințe muzicale. Eu am scris tot timpul ceva dar nu m-am gândit să public.Am cunoscut prin cărțile mele o mulțime de oameni drăguți și foarte inteligenți.”, a spus Elena Dumitrescu- Nentwig.
Programul a cuprins și momente muzicale susţinute de micuța violonistă Rafaela Fernandez. Aceasta a încântat audiența prin interpretarea lucrării „Primăvara, partea întâi” de Antonio Vivaldi, dar, „Foaie verde ghiocel”, de George Enescu. Surpriza a fost foarte bine primită de către fosta cântăreață de opera. „Este întotdeauna fascinant să întâlnesc colegi de breaslă. Dar când cineva cântă pentru mine este ca și când aș avea o aniversare. Am cântat pe scena celor mai mari teatre, dar când au un copil cântând din lucrările lui Antonio Vivaldi rămân fără cuvinte.”, a spus emoționată Elena Dumitrescu- Nentwig.

Întrebată la un moment dat de cineva prezent la eveniment  care este muzica care s-ar preta orașului Sibiu din cantautorii pe care i-a interpretat de-a lungul timpului, scriitoarea a ținut să precizeze că dacă ar fi directorul unui teatru ar face două festivalui, dedicate lui Wolfgang Amadeus Mozart, respectiv lui Richard Wagner. „Spun acest lucru, deoarece în Sibiu predomină un mare potential spiritual și german. Mozart poate fi considerat părintele oricărei muzici.”, potrivit acesteia.
Volumul ,,Iubire la margine de eşafod” este un roman de dragoste, care prezintă situații inedite, răsturnări de situații, despărțiri, împăcări, incest, schimb de neveste. Prețul cărții este 21 de lei și poate fi achiziționată de la Librăria Erasmus. La finele evenimentului, a fost organizată și o sesiune de autografe.

Publicitate
Ultimele știri

Fetiță de 7 ani, acroșată de o mașină în apropierea Grădinii Zoologice din Sibiu

O fetiță în vârstă de 7 ani a fost rănită, luni, în urma unui accident rutier, pe Calea Dumbrăvii,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect